Un programator finlandez care şi-a pierdut un deget într-un accident de motocicletă şi-a construit o proteză care are un stick de memorie în loc de unghie, informează BBC News Online.
Jerry Jalava spune că ideea de a construi o proteză dotată cu un USB i-a venit ca urmare a glumelor făcute de medici pe seama sa.
Programatorul şi-a pierdut unul dintre degete într-un accident de maşină, construindu-şi în loc proteza la care a ataşat un stick de memorie cu capacitatea de 2GB. Pentru a putea folosi dispozitivul, "unghia" se trage pe spate şi pe ea se pot stoca fotografii, filme şi programe.
Pentru că este vorba de o proteză, programatorul nu o poartă tot timpul, astfel încât o scoate şi ataşează USB-ul la computer atunci când are nevoie.
Jalava spune că se gândeşte deja să îşi modernizeze "degetul" pentru a include o mai mare capacitate de stocare a datelor şi tehnologie wireless.
"Intenţionez să folosesc o altă proteză ca suport pentru următoarea versiune, care va include şi un cip RFID", a scris el pe propriul blog (ProtoBlogr.net).
Lui Jalava i-a fost pusă proteza anul trecut în vară, în urma unui accident de motocicletă care a avut loc în apropiere de Helsinki.