Părinţii muzicii electronice vin pentru prima dată la Bucureşti – legendara trupă Kraftwerk va concerta în faţa publicului român pe 12 iunie, la Sala Palatului din Bucureşti, informează organizatorii evenimentului, Emagic.
Biletele pentru acest spectacol vor fi puse în vânzare luni, pe www.myticket.ro, la preţurile de 100, 150, 220, 300 şi 500 de lei, urmând ca de joi, acestea să fie disponibile şi în reţeaua magazinelor Diverta.
Văzut ca un adevărat grup avangardă la vremea apariţiei pe scena internaţională, Kraftwerk a adus o majoră contribuţie la dezvoltarea muzicii electronice, devenind principalul punct de referinţă pentru numeroase tinere trupe ce le-au urmat. Ceea ce Kraftwerk a creat la început - un sound revoluţionar, combinat cu secţiuni ritmice şi melodii sintetizate, toate aranjate în general într-un stil clasic acompaniat de versuri simple - a devenit mai târziu cunoscut ca synthpop, electro, techno, house şi IDM (intelligent dance music), trupa generând astfel un impact masiv asupra tuturor genurilor muzicii populare moderne.
Florian Schneider şi Ralf Hutter au pus bazele Kraftwerk în 1970, urmând ca mai târziu celor doi să li se alăture Wolfgang Flur şi Karl Bartos. Componenţa trupei a mai suferit schimbări de-a lungul timpului, în formula actuală fiind formată din Ralf Hutter (voce, clape, sintetizatoare, producător, "lider de trupă"), Fritz Hilpert, din 1987 (percuţii, sintetizatoare, inginer de sunet), Henning Schmitz, din 1992 (sunete de bass, sintetizatoare, clape înalte) şi Stefan Pfaffe, din 2008 (operator video).