Camembertul a apărut într-un sat normand din Franţa. În prezent, cele mai mari fabrici în care se produce se află în Ohio, Statele Unite.

În timp ce numeroase feluri de brânză au fost concepute încă din Evul Mediu în mănăstiri, unde laptele era transformat în brânză pentru a putea fi păstrat, ca, de exemplu, brânza de Münster sau Saint-Nectaire, camembertul îşi are şi el originea legată de un preot, însă în timpul revoluţiei franceze. Tradiţia spune că un preot din regiunea Brie se ascundea la Marie şi Jacques Harel, în casa acestora din sătucul Camembert. Preotul a învăţat-o atunci pe gazda sa cum se fabrică brânzeturile, conform tehnicii brânzei de Brie, în forme pe care le folosea pentru livarot, o brânză foarte mirositoare, cu un gust iute, care se prepara din lapte de vacă, în saramură. Marie Harel a transmis această tehnică fiicei sale şi ginerelui Thomas Paynel, care au dezvoltat comercializarea, vânzând acest tip de brânză pe pieţele din Argentan şi Caen.



Promovat de Napoleon al III-lea

Camembertul a dobândit reputaţie naţională odată cu inaugurarea căii ferate Paris-Granville, în 1863, când nepotul lui Marie Harel, Victor Paynel, şi-a prezentat producţia de camembert, oferindu-i spre degustare împăratului Napoleon al III-lea, căruia i-a plăcut gustul şi a asigurat promovarea acestuia atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

Camembertul a luat aspectul definitiv în 1900, când a fost importată din Neufchatel-en-Bray penicilina albă, care îi dă culoarea galben pal şi crusta albă.
Pe la 1910 a fost inventată cutia de lemn de plop în care brânza era transportată în siguranţă. Această metodă, care nu era deloc scumpă, a fost adoptată în scurt timp de majoritatea producătorilor, camembertul cucerind întreaga lume.



Fabricaţie

Fabricarea brânzei durează două zile. Laptele folosit trebuie să fie crud şi niciodată încălzit la o temperatură mai mare de 37 de grade Celsius. Pentru a asigura o calitate garantată, nu se adaugă nici lapte condensat, nici lapte pudră, nici proteine lactice sau coloranţi. Conţinutul de materie grasă trebuie să fie de 45 la sută. Coagularea laptelui este obţinută doar prin presare, timp de două-trei ore. Sărarea se face exclusiv cu sare, după gust. Brânza este pusă în pivniţe pentru afânare, unde rămâne între 15 zile şi trei săptămâni, la o temperatură cuprinsă între 10 şi 14 grade Celsius. Camembertul este ambalat întotdeauna în cutii de lemn şi trebuie păstrat la rece. Înainte de a fi consumat, se ţine la frigider timp de o oră. Poate fi servit cu un vin roşu tânăr. Se foloseşte, de asemenea, la prepararea tartelor, plăcintelor, salatelor.

Camembertul este bogat în proteine şi vitamina B, indispensabile pentru buna funcţionare neuromusculară şi pentru piele.



Muzeul camembertului

Acest muzeu s-a născut dintr-o expoziţie care aduna obiecte şi documente legate de istoria şi fabricarea brânzei camembert.

De la colectarea laptelui până la comercializarea sa, trecând prin etapele de presare, uscare, afânare, muzeul prezintă procesul de fabricare a brânzei camembert şi urmăreşte evoluţia tehnicilor cu ajutorul materialelor, afişelor, documentelor comerciale. Printr-o surprinzătoare colecţie de etichete de pe cutiile de camembert sunt reconstituite istoria, locurile de fabricare şi modul de consumare a prestigioasei brânze. În fiecare an are loc reuniunea colecţionarilor de etichete din Franţa şi din întreaga lume, care permite schimbul de informaţii şi îmbogăţirea colecţiilor muzeului.

În aceeaşi zonă se află şi Casa camembertului, care a fost inaugurată în 1992. Din exterior, ea seamănă cu o cutie de camembert întredeschisă.

În oraşul Camembert există şi o statuie, dedicată Mariei Harel, ridicată în 1926, spre gloria produsului local.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Camembertul - cea mai cunoscută brânză.

Comentarii