Numărul septuagenarilor care accesează internetul a crescut considerabil în ultimii ani, aproape jumătate din reprezentanţii acestui segment de vârstă fiind prezenţi, în 2008, în mediul online, conform unui studiu realizat în Statele Unite, informează AFP.
Segmentul de utilizatori cu vârste de 70 - 75 de ani a avut cea mai mare creştere a prezenţei pe online, începând cu anul 2005, diminuând dominanţa segmentului utilizatorilor cu vârste de 18 - 44 de ani, care reprezintă jumătate din populaţia online.
"În timp ce în 2005 doar 26% dintre persoanele cu vârste de 70 - 75 de ani erau prezente în mediul online, actualmente 45% dintre reprezentanţii acestui grup sunt pe internet", menţionează studiul realizat de Pew Research Center de la Washington.
Tinerii adulţi rămân cei care domină ca prezenţă internetul, 93% dintre ei având vârste de 12-17 ani, urmaţi de 89% dintre tinerii cu vârste de 18 - 24 de ani. Alt segment puternic reprezentat în mediul digital este cel al persoanelor cu vârste între 40 şi 44 de ani - 83%.
Pentru utilizatorii mai în vârstă, e-mailul rămâne cea mai populară activitate online, iar pentru cei mai tineri, mesajele instant, reţelele de socializare şi blogging-ul.
E-mailul a devenit un instrument desuet în rândul adolescenţilor, utilizarea lui fiind în scădere, de la 89% în 2004 la 73% în 2008.
Divertismentul online înregistrează un trend ascendent, 78% dintre adolescenţii de 12 - 17 ani preferând să joace jocuri video online, 68% să trimită mesaje instant, 59% să descarce muzică şi 49% să citească bloguri. Din segmentul vârstnic, cel supranumit Baby Boomers (55-63 de ani), doar 21% descarcă muzică şi 25% citesc bloguri.
Studiul indică şi o creştere a interesului pentru informaţii online pe subiecte de sănătate, 82% dintre membrii Generaţiei X (33 - 44 de ani) căutând informaţii pe această temă, procent similar cu al celor de după 73 de ani. Ei reprezintă de asemenea şi segmentul care utilizează cel mai mult internetul pentru a face cumpărături online (80%), pentru a achita servicii bancare (65%) sau a citi ştiri (76%).