Orice femeie se aşteaptă ca partenerul ei să fie perfect şi, cu cât este tratată mai bine de iubitul ei, cu atât mai multe pretenţii va avea. De neînţeles pentru bărbaţi este faptul că femeia este mereu nemulţumită, chiar dacă pretenţiile importante sunt satisfăcute.
Cea mai simplă explicaţie pentru un astfel de comportament „iraţional” este că femeile vor ca omul de lângă ele să fie fără cusur, indiferent de ocazie sau de situaţie. Numai că nimeni nu este perfect şi bărbaţii greşesc, voit sau fără intenţie, iar femeile taxează orice eroare. Există o mulţime de exemple de situaţii în care bărbaţii „duri” nu recunosc nici în ruptul capului că greşesc ori că au defecte, doar sunt „sexul tare” şi pentru ei nu există puncte slabe.
Şi totuşi, iată câteva greşeli pe care domnii le fac, dar nu le recunosc, şi care nu scapă ochiului vigilent al doamnelor.
Prima bilă neagră
Orice bărbat primeşte prima bilă neagră în momentul în care nu este atent când i se vorbeşte. Femeile pun mult suflet în discuţiile pe care le poartă, chiar dacă acestea sunt conversaţii banale despre ceea ce s-a întâmplat la serviciu, de exemplu. În plus, dau prea multe detalii despre cât de enervante şi nedrepte sunt anumite lucruri. Puşi într-o astfel de situaţie, toţi bărbaţii reacţionează la fel: dau din cap aprobator, prefăcându-se că ascultă. Când este întrebat: „Mă asculţi?”, răspunsul bărbatului vine prompt: „Bineînţeles, tocmai ai spus că...” şi repetă aproape automat ultimele cuvinte din discuţie pe care şi le aduce aminte. Numai că asta nu înseamnă nici pe departe că ar fi atent.
Aşa că, doamnelor, nu vă rămâne decât să vă împăcaţi cu ideea că bărbaţii au chestiuni mai importante pe cap şi nu îi interesează deloc ultimele bârfe pe care abia aşteptaţi să le povestiţi.
Greşeală: se uită după alte femei
Se întâmplă de multe ori să-l surprindeţi uitându-se cu interes la decolteul chelneriţei care v-a servit şi apoi urmărindu-i atent mişcările în timp ce se îndepărtează de masă. Şi toate astea cu îndrăzneală, chiar sub ochii dumneavoastră. De cele mai multe ori, ignoraţi acest comportament „tipic masculin”, dar, dacă se întâmplă să fiţi prost dispusă, gelozia îşi face simţită prezenţa şi imediat generează un scandal monstru.
Cum reacţionează el? Se uită la dumneavoastră surprins şi vă întreabă senin: „Care e problema? Era în raza mea vizuală. Ce vrei, să ţin ochii închişi?”.
Nu va recunoaşte niciodată în faţa dumneavoastră că altă femeie arată bine, tocmai pentru că ştie care va fi reacţia dumneavoastră.
Uită de aniversări
Dacă dă sfântul şi uită de ziua dumneavoastră de naştere şi nici nu spune nimic în legătură cu asta, se întâmplă în felul următor: veţi începe să strigaţi şi să îi reproşaţi că este uituc şi că nu este niciodată atent, iar el va pleca şi se va întoarce cu un buchet imens de flori şi un cadou scump. În plus, vă va servi clasica replică: „Doar nu credeai că am uitat cu adevărat de ziua ta. Voiam să-ţi fac o surpriză”. Sigur că da!
Erori... la domiciliu
Dacă într-una din zile vi se pune pata să vă certaţi cu el pentru că nu vă ajută niciodată la treburile casnice, el cu siguranţă vă va aduce aminte victorios de dimineaţa în care a strâns masa, de seara când a spălat vasele şi de după-amiaza de sâmbătă când a dat cu aspiratorul. A făcut atât efort pentru dumneavoastră şi nu apreciaţi!
De ce nu va recunoaşte niciodată că greşeşte? Pentru că şi el, ca aproape toţi bărbaţii, este de părere că activităţile casnice sunt dedicate exclusiv femeilor şi din acest motiv, din punctul lui de vedere, orice astfel de muncă „femeiască” pe care el o face este deja un compromis.
Sau... se uită atent la un film interesant ori la un meci de fotbal. Numai că, nici nu ajunge acţiunea la punctul culminant, că el deja are al doilea vis. Şi totuşi, când vă întindeţi să luaţi telecomanda să schimbaţi postul sau să stingeţi televizorul, el deschide ochii şi spune aproape cu reproş: „Nu-l stinge, că mă uit la film! Normal că nu am adormit, ce vorbă e asta?”.
În fine, se poate întâmpla ca iubitul dumneavoastră să nu se priceapă la micile meştereli de care e nevoie în casă. De exemplu, nu toţi bărbaţii ştiu să repare maşina de spălat sau să asambleze un corp de mobilă. Totuşi, cu toţii pretind că sunt meşteri pricepuţi, pentru simplul motiv că se presupune că acesta este „domeniul” lor. Şi, cu toate astea, fiecare femeie îşi aduce aminte de cel puţin o situaţie când a fost mai îndemânatică decât iubitul ei.