Dragoş Apostol este cel care a fondat secţiunea Română a cunoscutei organizaţii Safari Club Internaţional şi spune că prioritatea asociaţiei pe care o conduce este protejarea vânatului.
La vânat în ferme întinse pe 10-15.000 de hectare de teren
Dragoş Apostol este de profesie notar public, având deschis un cabinet de profil în Fălticeni. Spune că a început să vâneze în anul 2003, mai întâi pe teritoriul ţării. În 2006 însă a ales să facă o expediţie de vânătoare în Africa.
„Alături de prietenul meu Victor Maiorescu, pionier al safariurilor namibiene, plecat din păcate mult prea repede dintre noi, am ajuns în Namibia. Primele două expediţii le-am făcut împreună cu el, şi cum acele locuri mi-au rămas la suflet am realizat alte două expediţii, toate în doi ani de zile”, îşi începe povestea tânărul.
Despre Namibia ca ţară, acesta are numai cuvinte de laudă. Spune că este un stat foarte sigur, iar drumurile sunt impecabile. De la început ţine să precizeze că în locurile unde a vânat el nu se practică măcelărirea animalelor, în ţarcuri.
„Vânătorile în Namibia se organizează în ferme care se întind pe suprafeţe imense, 10-15.000 hectare de teren, a nu se confunda cu locurile îngrădite sau ţarcurile de vânătoare. În Africa de Sud de exemplu, varietatea de animale este mai mare, însă acolo acestea se găsesc în ferme de 2.000 de hectare, îngrădite cu gard electrificat, acolo cam e vânătoare în ţarc”, explică Dragoş Apostol.
Bivoli africani, elefanţi, leoparzi, lei şi rinoceri
Vânătoarea în această ţară este extrem de bine pusă la punct. Fermele, întinse în anumite zone şi pe 60.000 de hectare de teren, au un proprietar, aşa numitul outfitter, cu care se stabilesc condiţiile contractuale. Fiecare zi de vânătoare costă în jur de 250 de euro, la care se adaugă tariful pentru doborârea unui animal, de la 50 de euro până la zeci de mii de euro, în funcţie de specie.
„Iei contact cu cel care organizează vânătoarea, stabileşti condiţiile contractuale, semnezi un contract, apoi îţi iei viză pentru Republica Namibia şi bilet de avion. Ajuns acolo, outfitter-ul te preia şi te duce la ferma de vânătoare”, explică tânărul fălticenean. Deşi Namibia se întinde pe o suprafaţă de aproximativ cinci ori mai mare decât România, populaţia statului este de doar două milioane de locuitori.
„Alături de Africa de Sud, Namibia este singura ţară care poate oferi vânătorilor Big Five, adică posibilitatea de a vâna bivol african, elefant, leopard, leu şi rinocer, pentru toate având cote de export”, explică Apostol.
O zi de vânătoare în Namibia
O zi de vânătoare în Namibia începe imediat după servirea micului dejun. Se pleacă în maşina de Safari, absolut necesară pentru parcurgerea distanţelor de pe întinsele ferme, dar în acelaşi timp cu rolul de a aduce repede la fermă vânatul doborât. Întotdeauna vânătorul este însoţit de două persoane. Vânătorul profesionist (professional hunter) şi tracker-ul, de obicei un băştinaş, cel care ia urma animalului.
„Sunt mai multe variante de a vâna. Dacă vrei să iei urma unui animal atunci te duci în jurul gurilor de apă şi vezi ce animale au trecut pe acolo. Dacă găseşti o urmă pe care o consideri aparţinând unui animal special, cu trofeu medaliabil, atunci trackerul va pleca în urmărirea acelui exemplar”, ne povesteşte Dragoş Apostol.
În privinţa distanţei de tragere, aceasta variază foarte mult, funcţie de vegetaţia din zonă, specia animalului, sau abilităţile celui care trage. Acolo unde sunt tufe dense, animalele se împuşcă şi de la o distanţă de 20 de metri, sunt însă şi zone în care exemplarul se ţinteşte de la 200 de metri.
„Mai există şi varianta de a vâna din ascunzătoare, în zona gurilor de apă, însă asta nu este etic. În plus, cel care organizează vânătoarea nu are nici un interes să te lase acolo, ca să împuşti toate animalele valoroase”, spune vânătorul fălticenean.
Antilopa Kudu, cel mai valoros exemplar doborât
La primul Safari în Namibia, Apostol a vânat Kudu, o antilopă deosebită, cu coarne în spirale, de talia cerbului comun european şi Orix, antilopa suliţă, animal cu coarne drepte şi foarte ascuţite.
„Am mai vânat şi zebre şi elan, facocer, o specie de mistreţ din Africa, diferit faţă de cel de la noi, în sensul că este un animal diurn, care umblă toată ziua”, spune vânătorul.
La ultimul Safari, pe care l-a făcut la finele anului trecut, a fost însoţit de doi prieteni vânători, din Suceava. A ajuns în Namibia la finele lunii octombrie, prinzând sezonul ploios, şi a vânat în trei regiuni din această ţară, extrem de diferite. Din toate exemplare pe care şi-a permis să le vâneze, cel mai mândru este de antilopa kudu, doborâtă la prima partidă de vânătoare.
Cât costă o partidă de vânătoare în Namibia
O partidă de vânătoare în fermele namibiene nu este chiar la îndemâna oricui. Înainte de orice, trebuie să iei contact cu organizatorul vânătorii, să semnezi cu el un contract şi să primeşti o invitaţie în Namibia. Apoi mai este necesar un paşaport european pentru transportul armelor de foc. Biletul de avion costă în jur de 1.500 de euro.
„Pentru început, unui vânător i se recomandă şapte zile de vânătoare, ceea ce presupune, cu tot cu drum, o excursie de zece zile”, explică Dragoş Apostol. Fiecare zi de vânătoare costă 250 de euro, în acest preţ fiind inclusă masa, cazarea, maşina de vânătoare şi oamenii care te însoţesc. Apoi, pentru cinci animale vânate, la o medie de 500 de euro de exemplar, mai sunt necesari în jur de 2.500 de euro. Acestea sunt însă preţurile pentru exemplare comune, de talie mică şi mijlocie, babuini, mistreţi, sau animale de câmpie, zebre, antilope etc.
„O astfel de expediţie ajunge undeva la 6-7.000 de euro. Dacă mergi mai mult pentru excursie şi a vedea locurile, şi dobori doar un singur animal, costurile se mai reduc cu vreo 2.000 de euro”, a precizat tânărul vânător fălticenean.
Carnea vânatului rămâne întotdeauna la proprietarul fermei, vânătorul luând acasă trofeul şi, dacă doreşte, pielea sa.
Protejarea vânatului, pe primul plan
În 2007, Dragoş Apostol a fondat Safari Club Internaţional, Secţiunea Română. Safari este o organizaţie internaţională, înfiinţată în anul 1971, prezentă în peste 100 de ţări. Organizaţia se dedică conservării faunei şi florei, şi încurajează principiile de etică vânătorească.
„În principal ne ocupăm cu protejarea vânatului. Poate părea o antiteză între vânător şi protejarea vânatului, însă asta se întâmplă în toată lumea, mai puţin în zonele tulburi. Probabil vă închipuiţi că toţi mergem în Africa şi vânăm elefanţi şi hipopotami, însă nu este aşa”, ne-a explicat Apostol, care este preşedintele organizaţiei.
Alături de el, membri fondatori ai asociaţiei au fost Tudor Apostol şi Kornis Lorand. În Suceava, Safari Club Internaţional are în jur de zece membri, acest statut permiţând obţinerea de reduceri la partidele de vânătoare în Africa.
La nivel mondial, Safari Club Internaţional a pus în aplicare programe de repopulări de animale pe cale de dispariţie, tabere în natură pentru tineri etc., şi se speră ca proiecte asemănătoare să fie demarate şi în ţară într-un viitor nu foarte îndepărtat.
Secţiunea Română a Safari Club Internaţional editează şi o publicaţie, „Revista de vânătoare şi aventuri în natură”, cu informaţii proaspete şi reportaje pentru pasionaţi.
Şerpi la tot pasul, „conflicte” cu un struţ
O partidă de vânătoare în Africa presupune şi unele riscuri. „Amicul meu Victor Maiorescu, Dumnezeu să-l odihnească, a fost atacat de un struţ, care l-a fugărit pentru că îi încălcase teritoriul. L-a urmărit o bună bucată de vreme, până ce prietenul meu s-a adăpostit după o tufă şi a fost lăsat în pace”, şi-a adus aminte cu zâmbetul pe buze Apostol.
Şerpii pot fi şi ei un pericol pentru om. La un moment dat, ne-a povestit Dragoş Apostol, a fost la un pas de a se trezi cu un şarpe în cap, din cauza unui angajat al fermei din Namibia, care a tras reptila de pe o creangă, iar aceasta a căzut lângă el.
„În sezonul ploios sunt mulţi şerpi, dar în afară de vipera pufăitoare, ceilalţi nu sunt foarte periculoşi”, explică Dragoş Apostol.
Alte pericole la vânat în Namibia sunt arsurile solare, şi deshidratarea, însă toate pot fi evitate cu un minim de măsuri de siguranţă.