O bucată din scările originale ale Turnului Eiffel a fost vândută pentru suma de 80.550 de euro la o licitaţie organizată, luni, la Paris, de casa Druot, informează AFP.
Această bucată, evaluată iniţial la o sumă cuprinsă între 60.000 şi 80.000 de euro, a fost achiziţionată de un om de afaceri brazilian, care intenţionează să o instaleze în casa lui din Europa.
Tronsonul din fier are o lungime de 3,5 metri, cuprinde o parte din porţiunea elicoidală care făcea legătura dintre etajul al doilea şi al treilea, are 18 trepte şi cântăreşte 700 de kilograme. Datând din 1889, acest tronson a fost demontat în 1983 şi a fost vândut pe bucăţi.
În urmă cu un an, un tronson aproape identic a fost vândut la licitaţie pentru suma de 180.000 de euro.
O altă bucată din Turnul Eiffel va fi scoasă la vânzare pe 26 noiembrie la casa de licitaţii Sotheby's.