Busuiocul este apreciat de foarte mult timp în aproape toată lumea atât pentru aroma deosebită, cât şi pentru proprietăţile sale miraculoase.
Utilizarea sistematică a ierburilor aromatice în arta culinară ilustrează importanţa pe care oamenii o acordă gastronomiei, în general, şi savorilor, în special. Busuiocul este o plantă perenă, ce creşte într-un climat călduros. Este originar din Asia şi se regăseşte într-o gamă bogată de specii. Numele busuioc provine din grecescul „basilikon”, care înseamnă „rege”, si l-a primit datorită aromei sale extraordinare.
Face parte din familia laminacee, care cuprinde şi alte plante aromatice precum menta, cimbrul, maghiranul, oregano şi rozmarinul. Au uleiuri esenţiale, ce conţin molecule parfumate produse de plante atât pentru a se apăra de dăunători, cât şi pentru a atrage insectele în vederea polenizării.
Busuiocul este una dintre plantele preferate ale bucătăriei italiene, dar şi ale celor franceze, spaniole, greceşti şi asiatice. El se combină bine cu legumele proaspete, cum ar fi roşiile, vinetele sau dovleceii.
De la busuioc se folosesc frunzele. Este recomandată recoltarea acestora înainte ca busuiocul să înflorească. Atunci când este utilizat în bucătărie, planta se foloseşte proaspăt. În cazul în care doriţi să condimentaţi o mâncare care necesită fierbere sau coacere, adăugaţi busuiocul la final, pentru ca acesta să nu-şi piardă aroma.
Bucătăria italiană
Una dintre cele mai cunoscute reţete italiene în care se utilizează busuiocul este „insalata caprese” (salata de Capri). Aceasta conţine roşii, mozzarella şi frunze de busuioc asezonate cu ulei de măsline şi, în funcţie de preferinţe, şi cu aceto balsamico (oţet balsamic). Foarte cunoscut şi apreciat atât în Italia, cât şi în afara ei este sosul „pesto alla genovese”, care se prepară din frunze proaspete de busuioc, ulei de măsline, seminţe de pin, parmezan şi usturoi. Busuiocul este folosit şi la prepararea altor sosuri, pentru condimentarea pastelor, putând fi combinat foarte bine cu măsline, capere, usturoi, oregano sau cimbru. Maioneza la care se adaugă busuioc tocat mărunt este un sos excelent pentru peşte.
Deserturi aromate cu busuioc
Bucătăria chineză şi cea taiwaneză folosesc foarte mult busuiocul, fie în stare proaspătă, fie uscat, pentru numeroase feluri de mâncare, inclusiv supe-cremă sau fripturi, lucru mai rar întâlnit în zona mediteraneană şi europeană. Înmuiate în apă, unele varietăţi de seminţe de busuioc devin gelatinoase şi se folosesc în băuturi asiatice sau deserturi precum falooda sau şerbet.
În Thailanda, există trei feluri de busuioc, care are alt gust faţă de cel european: busuiocul thailandez dulce („horapha”), busuiocul thailandez sfânt („krapao”) şi cel lămâios („manglak”). În regiunile tropicale din Asia şi Africa, există copacul de busuioc, care are o aromă mai iute decât a cuişoarelor. Este foarte concentrat, astfel că se foloseşte doar o frunză, maximum două la o cratiţă de mâncare, lipsind foarte rar din preparatele culinare.
Puteţi să conservaţi busuiocul pentru perioade relativ scurte de timp, deoarece acesta îşi pierde destul de repede aroma după ce a fost cules. Poate fi păstrat în pungi de plastic în frigider sau în congelator. În cazul în care doriţi să-l congelaţi, este recomandat să-l opăriţi în prealabil. Puteţi conserva busuiocul într-un borcan uscat, în care aşezaţi frunzele, adăugaţi puţină sare şi turnaţi deasupra ulei de măsline.