George Emil Palade s-a născut la Iaşi, în 1912. În 1946 se însoară cu Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa şi pleacă cu soţia sa în Statele Unite ale Americii, fiind angajat ca cercetător la New York University.
În anul 1974 primeşte Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pe care l-a împărţit cu Albert Claude şi Christian de Duve.
George Emil Palade s-a născut la Iaşi, în 1912, într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind profesor de filosofie, iar mama, profesoară de liceu. Mediul familial l-a încurajat în formaţia sa intelectuală.
În 1930, el a fost admis ca student la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1940, obţinând titlul de Doctor în Medicină cu o teză referitoare la probleme de structură histologică.
În 1946, Palade se însoară cu Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa, şi pleacă cu soţia sa în Statele Unite, unde este angajat ca cercetător la Universitatea din New York. Acolo l-a întâlnit pe Albert Claude, omul de ştiinţă care i-a devenit mentor. Claude lucra la Institutul Rockefeller şi l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în Departamentul de patologie celulară. George Palade a descoperit importanţa excepţională a microscopiei electronice şi a biochimiei în studiile de citologie. Deoarece nu era biochimist, Palade a iniţiat o colaborare cu Philip Siekevitz, cei doi combinând metodele de fracţionare a celulei cu microscopia electronică, producând componenţi celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracţiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organe subcelulare ca un component major producător de energie. Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicaţia mecanismului celular al producţiei de proteine. El a pus în evidenţă particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau "corpusculii lui Palade".
În 1961, Palade a fost ales membru al National Academy of Science. Împreună cu Keith Porter, cercetătorul a editat The Journal of Cell Biology, cea mai importantă publicaţie ştiinţifică în domeniul biologiei celulare
Din 1973, Palade a început să lucreze la Universitatea Yale University, iar din 1990, s-a mutat la Universitatea din San Diego (California).
În anul 1974, George Emil Palade primeşte Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină, pe care l-a împărţit cu Albert Claude şi Christian de Duve. A fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar pe 12 martie 1986, preşedintele american Ronald Reagan i-a decernat Medalia Naţională pentru merite deosebite în domeniul ştiinţei.
În 2008, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan.
( 9 oct 2008, 22:50:43