Sculptorul american Jim Victor a organizat o expoziţie cu opere de artă realizate în totalitate din unt, informează Yahoo!News. În atelierul artistului, temperatura nu depăşeşte niciodată 13 grade Celsius, pentru ca untul, şi prin urmare sculpturile, să nu se topească.
"Untul este un material foarte maleabil, doar că temperatura trebuie menţinută la un nivel destul de scăzut pentru a putea sculpta în unt. Ideal este ca în atelier să nu fie mai mult de 13 grade, pentru că la această temperatură untul se comportă exact ca argila", a explicat artistul în vârstă de 63 de ani.
Pentru realizarea sculpturilor, Jim Victor foloseşte nişte unelte speciale din lemn, concepute chiar de el. Artistul petrece în medie zece zile pentru a realiza o sculptură, însă spune că operele mai complexe se finalizează chiar şi într-o lună. În afară de unt, Victor foloseşte şi alte materii prime neconvenţionale şi comestibile pentru sculptură, cum ar fi brânza, ciocolata, fructele sau legumele. Printre statuile din unt realizate de Jim Victor se numără cavaleri, elevi în autobuz sau chiar văcuţe în rol de majorete.