Vitalina Iuşcenko, fiica preşedintelui ucrainean, va defila pe podiumul Milan Fashion Week, tânăra în vârstă de 27 de ani urmând să prezinte modele aparţinând designerului Aina Gase, informează Russia Today, în ediţia electronică.
Vitalina nu urcă pe podium pentru prima oară, ea luând parte şi la Ukraine Fashion Week, unde a prezentat colecţia designerului Oleşia Telizhenko.
Ea a apărut recent în paginile ediţiei ruse a Vogue, purtând o rochie scurtă. Se crede că ea va fi modelul la care Aina Gase va apela, la Milano, pentru prezentarea colecţiei sale primăvară-vară 2009.
Gase este cunoscută pentru crearea de vestimentaţii pentru premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, şi pentru fiica acesteia, Evghenia Carr.
Vitalina este fiica pe care Viktor Iuşcenko a avut-o cu prima sa soţie, Svetlana, viaţa ei privată atrăgând atenţia presei ucrainene. Actualul preşedinte ucrainean s-a opus primului mariaj al fiicei sale cu Mihail Gonşar, cu care Vitalina are o fată, Yarina-Dominika. Gonşar a fost reţinut ulterior sub acuzaţia că ar fi tras cu arma asupra clădirii Parlamentului ucrainean.
Ulterior, Vitalina s-a recăsătorit şi spune că şi-a pierdut telefonul mobil pe un aeroport ucrainean şi că a găsit, în schimb, un soţ, în persoana lui Aleksei Hakhlev, care a încercat să o ajute să-şi găsească dispozitivul pierdut. Cuplul s-a căsătorit în urmă cu patru ani, de Valentines Day, şi are un băiat în vârstă de patru ani care se numeşte Viktor.