Oamenii de ştiinţă au fotografiat o planetă din afara sistemului nostru solar care se învârte în jurul unei stele asemănătoare cu Soarele, informează Reuters.
Cercetătorii de la Universitatea Toronto au declarat că, pentru cercetările ale căror rezultate au fost făcute publice luni, au folosit telescopul Gemini North din Mauna Kea (Hawaii). Cu ajutorul acestuia, ei au fotografiat direct planeta, care are caracteristici similare cu cele ale planetei Jupiter, dar masă ei este de opt ori mai mare. Totodată, cercetătorii au precizat că temperatura planetei este mai ridicată decât cea a planetei Jupiter.
Planeta şi steaua în jurul căreia orbitează se regăsesc în galaxia Calea Lactee, la aproximativ 500 de ani lumină de Pământ.
"Întotdeauna a reprezentat un scop să fotografiem o planetă în apropierea unei alte stele. Provocarea, bineînţeles, este să găsim planete care sunt mai strălucitoare decât stelele", a declarat Ray Jayawardhana, unul dintre cercetători.
Cercetătorii au mai afirmat că lucrează pentru a confirma faptul că planeta orbitează în jurul respectivei stele, aşa cum apare în fotografii, dar aceste cercetări ar putea dura până la doi ani.
"Steaua este foarte tipică. Este ca şi Soarele, doar că mai tânără. Dar planeta este neobişnuită. Este diferită de planetele descoperite până acum în afara sistemului nostru solar. Şi este, totodată, foarte departe de steaua pe care o orbitează", a mai adăugat Jayawardhana.
Înaintea acestei descoperiri, singurele planete sau obiecte similare care au fost fotografiate în afara sistemului nosttru solar erau cele care pluteau liber şi nu se aflau pe orbita niciunei stele.
Potrivit lui Jayawardhana, cercetătorii au dovezi privind existenţa apei şi a monoxidului de carbon în atmosfera planetei respective. Totodată, el a mai subliniat că planeta nu este locuibilă pentru că se pare că este un gigant de gaz şi pentru că este prea tânără.