Cercetătorii au identificat cel mai mic şarpe din lume, o reptilă lungă de 10 centimetri, la fel de subţire ca spaghetele, descoperită sub o piatră în Barbados, insulele Caraibe, informează linternaute.com.
Noua specie, numită "Leptotyphlops carlae", este cea mai mică dintre cele 3.100 recenzate de specialişti până în prezent, potrivit biologului Blair Hedges, de la Universitatea din Pennsylvania, care a mai descoperit şi cea mai mică broască şi cea mai mică şopârlă din lume.
Solzii săi sunt de culoare gri spre maro, iar pe corp, pe lungime, se pot observa două benzi galbene, a spus Hedges. Cercetătorii sunt convinşi că este vorba de o nouă specie pentru că prezintă caracteristici genetice şi exterioare unice.
Şarpele, care nu este veninos, se hrăneşte cu termite. Nu se cunosc încă detalii despre comportamentul lui şi nu se ştie dacă este vorba despre o specie nocturnă sau diurnă.
Hedges a indicat că şarpele a fost descoperit în 2006, într-o pădure din sudul insulei Barbados.
Reptila este cu aproximativ 5 milimetri mai subţire decât o altă specie, care se găseşte în Martinica.
"Atunci când ai de-a face cu o scară atât de mică, fiecare milimetru contează", a declarat Hedges, ale cărui concluzii au fost publicate în revista Zootaxa.
Speciile cele mai mici şi mai mari de animale sunt, de obicei, descoperite pe insule unde acestea au putut să se dezvolte în propriul habitat, în nişe ecologice, fără a fi în concurenţă cu alte creaturi care nu trăiesc în locuri izolate.
Cel mai mare şarpe din lume este un piton care trăieşte în Asia de Sud-Est şi care poate atinge o lungime de 10 metri.