În cazul în care şeful vă reproşează că petreceţi prea mult timp "la ţigară" sau la o cafea, de acum vă puteţi apăra invocând rezultatele unui studiu american. Din câte se pare, pălăvrăgeala între colegi la locul de muncă se poate dovedi foarte productivă pentru companie.
Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă americani, care sunt convinşi că angajaţii care comunică mai mult între ei sunt mult mai productivi decât colegii lor, care stau totdeauna "lipiţi de scaun". Condiţia este însă ca aceste pauze "de taclale" să nu întrerupă continuu activitatea.
Benjamin Weber şi colegii săi de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au dotat un grup de angajaţi ai unei mari companii cu dispozitive speciale capabile să stabilească cât vorbea fiecare dintre ei, cu cine şi în ce zonă a clădirii.
Graţie acestui sistem, specialiştii au putut estima timpul petrecut "la taclale" şi cel dedicat muncii în intervalul unei luni de serviciu.
După verificarea sarcinilor duse la îndeplinire de toţi angajaţii monitorizaţi, oamenii de ştiinţă au putut realiza o imagine de ansamblul cu performanţele subiecţilor. Analizarea rezultatelor a scos la iveală o situaţie cu totul surprinzătoare: indivizii care şi-au petrecut timpul între birou şi discuţiile cu colegii au dat un randament cu 60 la sută mai mare decât angajaţii care au stat toată ziua "lipiţi de scaun".
Munca are şi ea bineînţeles o mare importanţă, însă în dozele potrivite. Persoanele care şi-au întrerupt în mod repetat activitatea pentru a sta la taclale, nu au mai dat acelaşi randament ca "vorbăreţii" "moderaţi".
În plus, în urma studiului s-a constat că cei mai buni angajaţi sunt cei care pe perioada de monitorizare au avut cel mai constant comportament, fără suişuri şi coborâşuri.