De mii de ani, oamenii de pe colţurile lumii sunt convinşi că dacă vor sparge o oglindă, sigur vor avea ghinion mult timp.
Încă dinainte ca oglinda să fi fost inventată, se credea că orice suprafaţă reflectantă este „înzestrată cu puteri magice”. Omul primitiv care îşi vedea imaginea reflectată în apa unui lac sau a unei bălţi era tentat să creadă că este vorba despre un alt „eu”. Ca atare, orice „defecţiune” a propriei reflexii era interpretată ca un pericol pentru propria sănătate.
Această credinţă a devenit tot mai puternică odată cu inventarea oglinzii. Văzându-şi propria imagine distrusă şi frântă în fragmentele unei oglinzi sparte, tendinţa de a crede în posibile consecinţe negative devenea tot mai răspândită.
Cei care au „decis” că o oglindă spartă poate aduce cu sine şapte ani de ghinioane au fost romanii. În aceea epocă, a existat convingerea potrivit căreia viaţa „s-ar” reînnoi din şapte în şapte ani. Având în vedere că o oglindă spartă însemna că sănătatea a fost puternic afectată, s-a ajuns la concluzia că erau necesari şapte ani pentru a reveni la forma de dinainte de „marele incident”.