O britanică în vârstă de 52 de ani şi-a dat în judecată nutriţionista în urma unei diete din cauza căreia femeia s-a îmbolnăvit de epilepsie şi s-a ales cu probleme de memorie.
După cum informează Tgcom.it, războiul legal împotriva specialistului britanic a durat peste şase ani şi s-a încheiat la Curtea de Apel cu o condamnare şi o despăgubire în valoare de 20.000 de euro.
Din câte se pare, severul regim alimentar în loc să detoxifice organismul, a provocat daune ireversibile la nivel cerebral. "Miraculoasa" dietă cu apă prevedea consumul doi-trei litri de apă pe zi, pentru eliminarea reziduurilor de sare din sânge şi reducerea retenţiei de apă.
Fiecare şedinţă de terapie costa 63 de euro. Femeia, care cântărea la începutul dietei 76 de kilograme, a început să vomite după primele zile de tratament, însă nutriţionista a convins-o să continue, asigurând-o că efectele colaterale făceau parte din "procesul de detoxifiere".
În plus, după primele crize, nutriţionista îi ceruse britanicei să mărească un pic cantitatea de apă consumată, până la 3,5 de litri pe zi şi să elimine mâncărurile sărate.
Însă rezultatele nu au întârziat să apară. Pacienta a început să sufere de puternice crize epileptice provocate de deficitul mare de sodiu. În afara faptului că nu mai putea vorbi normal, femeia a început să aibă pierderi de memorie.