Asociaţia de protecţie a drepturilor animalelor PETA a informat-o pe Sharon Stone că îi oferă gratis o tomografie a creierului, pentru că este hotărâtă să descopere de ce starul "demonstrează lipsă de empatie" cu animalele, aceasta purtând frecvent haine de blană, potrivit femalefirst.co.uk.
În scrisoarea trimisă lui Sharon Stone de asociaţia de protecţie a drepturilor animalelor People For The Ethical Treatment Of Animals (PETA) se poate citi: "Studiile ştiinţifice au sugerat că regiunile prefrontale ale creierului oamenilor cărora le lipseşte empatia (cu animalele, n.r.) sunt subdezvoltate. Iată oferta noastră: permiteţi PETA să plătească pentru o tomografie a regiunii prefrontale a creierului dumneavoastră pentru a afla dacă acţiunile şi comentariile (dumneavoastră, n.r.) ce par să demonstreze lipsa de empatie sunt rezultatul unui defect fizic?".
"Vă rugăm insistent să faceţi acest test medical pe cheltuiala noastră. Cu puţin ajutor, aţi putea să dezvoltaţi empatie şi să vă stăpâniţi nevoia de a adopta diverse forme de suferinţă şi violenţă", se mai poate citi în aceeaşi scrisoare.
PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) a mai criticat starul din "Instinct primar" pentru comentariile despre cutremurul devastator care a lovit China pe 12 mai.
Actriţa americană a declarat atunci că oamenii din China au meritat să fie loviţi de cutremur pentru că nu s-au purtat frumos cu tibetanii. Cutremurul, care a provocat moartea a cel puţin 70.000 de persoane, a fost rezultatul unei karma proaste, a declarat Sharon Stone, comentariu care a stârnit furia chinezilor.
Actriţa americană şi-a prezentat scuze, ulterior, chinezilor, şi chiar şi-a oferit sprijinul pentru a ajuta milioanele de victime ale seismului din 12 mai, conform unui comunicat remis de filiala chineză a companiei Christian Dior, a cărei imagine este Stone.