Mihai Trăistariu a declarat, în premieră, la Pro TV Internaţional, în cadrul emisiunii "De Suflet", difuzată sâmbătă şi prezentată de Dana Rogoz, că are de gând să înregistreze un duet cu Costel Busuioc, românul care a uimit Spania în cadrul concursului "Hijos de Babel".
"Am fost foarte impresionat de povestea lui, pentru că mi s-a părut că avem multe în comun. Amândoi ne-am lovit la început de neîncrederea oamenilor din ţară şi am reuşit să obţinem succesul mai întâi peste hotare. M-am bucurat foarte mult când am aflat de victoria lui Costel în Spania, efectiv am plâns de bucurie", a declarat Mihai, potrivit unui comunicat Pro TV.
Colaborarea celor doi este abia în faza de început. Au decis că vor cânta împreună o melodie din repertoriul internaţional, Mihai va cânta în engleză, iar Costel în spaniolă sau italiană. Data la care va apărea pe piaţă acest produs nu este încă stabilită pentru că, după cum a declarat artistul, mai sunt multe lucruri de pus la punct.
Mihai i-a mai povestit Danei că a început încă de pe acum să se pregătească pentru ediţia din 2009 a Eurovisionului şi să lucreze la o piesă. "Anul acesta, am primit propuneri din partea a 11 ţări să le reprezint în acest concurs. Au fost compozitori care îmi trimiteau CD-uri întregi pentru a-mi alege o piesă, dar nu am găsit nici una care să mi potrivească".
În 2006, Mihai Trăistariu a obţinul locul 4 în finala concursului Eurovision, cu piesa "Tornero".
(16 iun 2008, 14:01:59