Descoperirea în Australia a unui os de dinozaur, un văr apropiat al megaraptorului sud-american, i-a făcut pe cercetători să pună sub semnul întrebării acurateţea datelor privind deriva continentelor, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the Royal Society B şi preluat de AFP.
Similarităţile dintre cele două specii de dinozaur biped, care au trăit în cretacic, în urmă cu 145 - 65 de milioane de ani, vin în sprijinul unei teze care contrazice teoria tradiţională prin care este descrisă scindarea Gondwanei, care a avut loc pe parcursul a mai multor zeci de milioane de ani, în continentele America de Sud, Africa, Antarctica şi Australia.
Gondwana este numele care se dă blocului continental ce a rezultat din împărţirea meridională a continentului Pangea, când s-a extins Marea Tetis spre vest.
Potrivit acestei teorii tradiţionale, Gondwana s-a scindat întâi în două părţi, pe de o parte Africa şi America de Sud şi de cealaltă parte - Antarctica, India, Madagascar şi Australia, fenomenul producându-se în urmă cu 138 de milioane de ani.
Osul de la membrul anterior al dinozaurului descoperit în apropiere de Cape Otway, în statul australian Victoria, are o vechime de aproximativ 108 milioane de ani.
Osul constituie o dovadă a migraţiei terestre între continentul australian şi o altă parte a Gondwanei, America de Sud, la mijlocul cretacicului, potrivit autorilor studiului.
Specimenul "este primul teropod australian care prezintă similarităţi bine demonstrate cu o specie din altă parte a Gondwanei", a spus Nathan Smith, de la Universitatea din Chicago, coordonator al studiului.
Descoperirea susţine mai multe teze care au în comun ideea că Africa s-a separat prima de Gondwana, legăturile terestre între America de Sud, Antarctica şi Australia menţinându-se până la mijlocul cretacicului şi începutul terţiarului.