Mărimea creierului uman nu este un indicator al nivelului de inteligenţă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, publicat în Nature Neuroscience şi preluat de dailymail.co.uk.
Cercetătorii de la Wellcome Trust Sanger Institute din Hinxton, Cambridge, au descoperit că inteligenţa este condiţionată mai degrabă de complexitatea conexiunilor dintre celulele creierului, făcând o comparaţie cu puterea de procesare a unui computer.
Cercetătorii au făcut această descoperire în timp ce comparau creierul uman cu cel al altor animale.
Anterior, cercetătorii au crezut că oamenii foarte inteligenţi au un creier mai mare, coeficientul de inteligenţă fiind, în opinia acestora, direct proporţional cu numărul de conexiuni nervoase. Cercetătorii credeau că procentajul de proteine de pe joncţiunile nervoase (sinapse) este similar la majoritatea animalelor.
Însă autorii studiului au descoperit că mamiferele au un procentaj mai mare de proteine pe sinapsele din creier faţă de celelalte specii.
Specialiştii cred că descoperirea poate oferi noi informaţii despre creierul uman.
Vechile teorii, desfiinţate.
Studiul desfiinţează ideea potrivit căreia mai mulţi nervi (un creier mai mare) înseamnă "mai multă putere de procesare" a creierului (inteligenţă mai mare), a indicat profesorul Seth Grant. "Am descoperit diferenţe semnificative în ceea ce priveşte numărul de proteine de pe conexiunile neuronale la diferite specii", a adăugat acesta.
Cercetătorii au analizat aproximativ 600 de proteine descoperite pe sinapsele mamiferelor. Ei au descoperit că doar 50% dintre ele sunt prezente şi la nevertebrate şi că aproximativ 25% dintre ele se găsesc la organismele unicelulare, care nu au creier.
Pentru prima dată, echipa a izolat proteine de pe sinapsele din creierul muştelor şi au confirmat că acestea nu sunt la fel de complexe ca cele ale vertebratelor.
"Evoluţia moleculară a sinapselor este similară evoluţiei procesoarelor de computer - cu cât sunt mai complexe, cu atât au mai multă putere", a spus Grant.
"Studiul conduce la un model nou şi simplu de înţelegere a originilor şi diversităţii creierelor şi comportamentelor tuturor speciilor. Suntem cu un pas mai aproape de a înţelege logica din spatele complexităţii creierului uman", a mai spus acesta.