Actriţa australiană Nicole Kidman, care în curând va deveni mamă, a acceptat să pozeze nud pentru un celebru fotograf francez, Patrick Demarchelier, care lucrează cu mari reviste de modă precum Vogue, Rolling Stone, Glamour, Life şi Newsweek, informează femalefirst.co.uk.
Actriţa în vârstă de 40 de ani - care în curând va naşte primul său copil biologic - vrea să facă aceste poze cu puţin timp înainte de a naşte, potrivit unei surse apropiate lui Kidman.
Nicole Kidman a anunţat că este însărcinată la începutul lunii ianuarie. Kidman a mai rămas o dată însărcinată, pe când era căsătorită cu primul soţ, actorul Tom Cruise, dar a suferit un avort. Actriţa şi Cruise au doi copii adoptaţi, Isabella şi Connor.
Nicole, recompensată cu un premiu Oscar pentru rolul din "Orele" (2002), s-a căsătorit cu Urban, câştigătorul unui premiu Grammy, la Sydney, în 2006.
Kidman se alătură astfel altor celebrităţi care au ales să pozeze goale în timpul sarcinii.
Actriţa Demi Moore a provocat o adevărată controversă după ce şi-a expus burtica pe coperta revistei Vanity Fair, în 1991, pe când era însărcinată cu fiica sa Scout LaRue.
Turbulenta cântăreaţă Britney Spears şi starul "Dirrty" Christina Aguilera au pozat, de asemenea, pentru reviste de stil pe când erau însărcinate.