Prinţul Harry al Marii Britanii a declarat, la revenirea din Afganistan, că nu ar trebui aclamat ca erou pentru că şi-a făcut doar datoria, subliniind că, în ceea ce-l priveşte, cei doi soldaţi răniţi alături de care s-a întors sunt adevăraţii eroi, informează site-ul femalefirst.co.uk.
"Erau doi răniţi care s-au întors în acelaşi avion cu noi şi care au fost în stare de comă tot drumul", a declarat prinţul Harry, al treilea în linia de succesiune la tronul Marii Britanii. "Nu aş spune că am fost erou. Aceia erau eroii, acei bărbaţi care au fost prinşi într-o explozie a unei mine de care nu ştiau, în slujba ţării lor. Am fost puţin şocat", a mai subliniat el.
Prinţul Harry al Marii Britanii a revenit sâmbătă din Afganistan, după ce presa a dezvăluit faptul că acesta a luptat, timp de zece săptămâni, împotriva talibanilor. Oficialii din Ministerul britanic al Apărării au decis rechemarea prinţului în ţară, temându-se că publicarea informaţiilor referitoare la prezenţa sa în Afganistan ar fi putut pune în pericol atât viaţa lui Harry, cât şi pe a celorlalţi militari britanici.