Primarul celui de-al optulea arondisment din Paris, Francois Lebel, a declarat că a oficiat căsătoria preşedintelui Nicolas Sarkozy cu fostul manechin Carla Bruni, la Palatul Elysee, sâmbătă dimineaţa, relatează AFP.
"Am oficiat căsătoria a doi alegători din (arondismetul) VIII, care locuiesc la numărul 55, pe strada Faubourg Saint Honore", adresa Palatului Elysee, a declarat Lebel pentru postul de radio Europe 1.
"Cronologic, este prima dată în istoria Republicii când un preşedinte se căsătoreşte în timpul mandatului. Este o premieră (...) ca un preşedinte să se căsătorească la Elysee", a adăugat el.
Potrivit lui Lebel, căsătoria a avut loc la "primul etaj al (Palatului) Elysee, într-un salon", în prezenţa a "circa 20 de persoane: familia şi câţiva prieteni".
"Totul s-a petrecut în mod normal, ca de obicei. A durat circa 20 de minute. Mireasa era îmbrăcată în alb, era încântătoare, ca de obicei. Nici mirele nu era mai prejos", a mărturisit el.
Primarul arondismentului VIII din Paris a păstrat de la acest eveniment amintirea unui "moment de intimitate familială pentru tinerii căsătoriţi" şi un moment "de mare simplitate şi mare afecţiune între soţi".
"Le-am urat multă fericire", a adăugat Francois Lebel.
Potrivit primarului, ultimul şef de stat care s-a căsătorit în timpul mandatului a fost "Napoleon al III-lea şi, înaintea lui, Napoleon I".
Viaţă tumultoasă.
Sarkozy, în vârstă de 53 de ani, a divorţat în octombrie de Cecilia Ciganer-Albeniz, după 11 ani de căsătorie. Începând din decembrie, el s-a afişat alături de Carla Bruni, în vârstă de 40 de ani, cântăreaţă şi fost model.
Presat de întrebări după zvonurile privind mariajul, Sarkozy a lăsat de înţeles în timpul unei conferinţe de presă în ianuarie, că se va căsători în curând cu Carla Bruni.
Această relaţie "este serioasă", a afirmat el, ca răspuns la o întrebare, "Există şanse mari să aflaţi după ce se va fi întâmplat deja", a declarat el jurnaliştilor, referindu-se la proiectele sale de căsătorie.
Sarkozy a înregistrat o scădere netă de popularitate în ultimele sondaje, care arată că majoritatea francezilor sunt dezamăgiţi de lipsa de progres în privinţa puterii de cumpărare şi îi reproşează, de asemenea, preşedintelui că îşi afişează prea mult viaţa privată.
După o escapadă comună la jumătatea lunii decembrie, în parcul de distracţii Eurodisney, din apropiere de Paris, preşedintele şi iubita lui au mers împreună în Egipt şi Iordania, într-o scurtă vacanţă foarte mediatizată.
Potrivit ultimului sondaj de opinie, numai 41 la sută dintre francezi au încredere în Sarkozy, acesta fiind cel mai scăzut nivel de popularitate al preşedintelui francez de la alegerea sa în mai 2007.
Primul şef de stat divorţat ales la Elysee (el a mai divorţat o dată înainte de a deveni preşedinte), Nicolas Sarkozy este şi primul preşedinte care a divorţat în timpul mandatului.