Există persoane care se trezesc cu noaptea în cap şi altele pentru care nu există chin mai mare decât să se trezească dimineaţa.
Totul se pare că este o chestiune legată de „ceasul biologic”, mai exact s-a descoperit că este vorba despre ceva care ţine de piele, mai exact de cea a mâinilor.
Potrivit unui studiu ale cărui rezultate au fost publicate în „Proceedings of the National Academy of Science”, cercetătorii din cadrul Universităţii din Berlin au analizat celulele pielii unui grup de voluntari şi au descoperit că acestea contribuie la reglarea ciclului somn-veghe alături de ceasul biologic „principal” localizat la nivelul hipotalamusului.
Oamenii de ştiinţă germani au analizat celulele pielii a 17 subiecţi „leneşi” şi a 11 subiecţi care nu întâmpină dificultăţi în a se trezi dimineaţa.
Analizând pielea subiecţilor, cercetătorii au descoperit că modul de viaţă al acestora este influenţat de celulele pielii de pe mâni.
Celulele leneşilor aveau un ciclu de viaţă mai lung decât în cazul celorlalţi subiecţi.
„Ciclul somn-trezire la oameni poate fi influenţat de diverşi factori, printre care şi de unele celule”, au precizat cercetătorii.
Potrivit concluziilor la care au ajuns specialiştii germani, hipotalamusul nu ar fi singurul ceas intern al corpului nostru, ci un fel de coordonator al semnalelor provenite de la celulele pielii.