Cântăreţul american Michael Jackson a confirmat că se va întoarce pe scena muzicală, cu o nouă versiune a celebrului album "Thriller", de la lansarea căruia se împlinesc 25 de ani în februarie, la care a colaborat cu mari nume ale muzicii, informează mirror.co.uk.
Michael Jackson şi-a uimit fanii cu acest anunţ, făcut prin intermediul unei înregistrări video, la ceremonia de decernare a premiilor muzicale NRJ, la Cannes.
Cântăreţul în vârstă de 49 de ani doreşte să-şi marcheze reîntoarcerea pe scena muzicală cu o nouă versiune a albumului "Thriller": "Mă întorc. Şi am ceva special pentru fanii mei. Am înregistrat «Thriller: 25th Anniversary», împreună cu o grămadă de invitaţi surpriză".
Surse apropiate cântăreţului au confirmat că Jackson se va întoarce pe scena muzicală europeană cu un concert la O2 Arena din Londra, în vară.
Cântăreţul a fost recompensat cu premiul pentru întreaga carieră la ediţia din acest an a NRJ Music Awards, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.
În decembrie, publicaţia americană Variety anunţa că Jackson va lansa, pe 12 februarie 2008, o ediţie aniversară a "Thriller", acesta urmând să includă atât versiunea originală, cât şi un DVD bonus, cu opt clipuri.
Cinci dintre noile melodii nu au fost difuzate niciodată. Acestea sunt: remix-ul melodiei "Billie Jean" realizat de Kanye West, o versiune nouă pentru "Wanna Be Startin' Somethin'", interpretată alături de Akon şi will.i.am, remix-urile cântecelor "The Girl Is Mine" şi "P.Y.T." realizate de will.i.am şi melodia "For All Time", remixată şi masterizată de Jackson. Celelalte melodii bonus sunt "Someone In The Dark", "Carousel" şi versiunea demo a cântecului "Billie Jean".