Vulcan stins, descoperit sub Antarctica
Un vulcan a cărui ultimă erupţie a avut loc în urmă cu 2.300 de ani a fost descoperit sub gheţurile care acoperă partea occidentală a Antarcticii, potrivit unui studiu publicat în revista ştiinţifică Nature Geoscience, preluat de AFP.
Vulcanul subglaciar situat în Munţii Hudson, în regiunea Ellsworth, în apropiere de gheţarul Pine Island, a fost identificat prin teledetecţie aeriană, datele indicând un strat adânc de cenuşă îngropat în gheaţă. Stratul de cenuşă se află la o adâncime cuprinsă între 100 şi 700 de metri şi acoperă o suprafaţă de aproximativ 23.000 km2.
Aceste fragmente de roci şi cenuşă care au fost aruncate în aer sunt repartizate pe o suprafaţă ovală de 156 de kilometri pe 190 de kilometri, ceea ce indică faptul că a avut loc "o singură erupţie", în jurul anilor 240 - 207 î.Ch., şi că, în momentul în care a avut loc fenomenul, vântul nu sufla cu putere.
Sex în avion
Majoritatea australienilor îşi doresc să aibă sau au avut deja parte de o experienţă sexuală în timpul unei călătorii cu avionul, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de o companie de turism, informează AFP.
Din cele 1.100 de oameni care au participat la sondajul realizat de totaltravel.com, un site de turism, 60% au declarat că aparţin sau doresc să aparţină exclusivistului "mile-high club", un grup care reuneşte persoanele care au făcut sex în avion, printre care se numără şi actorul Ralph Fiennes.
Acesta a avut o experienţă sexuală cu o stewardesă, care lucra pentru compania aeriană australiană Qantas, în toaleta avionului cu care zbura din Australia în India. Stewardesa, care a povestit acest lucru unui tabloid britanic, a fost ulterior concediată.
Viaţa lui Bush, subiect de film
Cunoscutul regizor american Oliver Stone şi-a propus să realizeze un film despre viaţa actualului lider de la Casa Albă, George W. Bush. După cum informează Tgcom.it, regizorul american doreşte în primul rând să explice marelui public modul în care Bush a devenit dintr-un alcoolic unul dintre cei mai puternici lideri ai lumii. Bush a recunoscut că a fost dependent de alcool până la vârsta de 40 de ani dar a renunţat la acest viciu in 1986.
Preşedintele american s-ar alătură astfel unor alte personalităţi de marcă precum Fidel Castro, Richard Nixon, Jim Morrison şi Alexandru cel Mare, a căror viaţă a fost ecranizată de marele regizor american.
Bumerang revenit acasă după 25 de ani
Un bumerang bun se întoarce întotdeauna la locul de unde a fost lansat, chiar dacă călătoria sa durează 25 de ani. Cam atât a durat călătoria unui bumerarang furat în urmă cu 25 de ani şi care a ajuns abia acum la locul său original în provincia australiană Mount Isa, călătorind tocmai din America de Nord. Bumerangul aborigenilor se afla în 1983 în Muzeul din Mount Isa şi a fost furat de un turist american. După 25 de ani, hoţul, care actualmente trăieşte în statul american Vermont, a început să aibă mustrări de conştiinţă şi a trimis bumerangul înapoi la Antipozi, împreună cu o donaţie şi scrisoare în care îşi explica gestul. Din păcate, călătoria bumerangului nu a luat încă sfârşit. Între timp, muzeul da fost închis, astfel că primarul Mount Isa trebui să îl găsească acum pe proprietarul de drept al armei de lemn folosită pe vremuri de aborigeni.
Kiefer Sutherland, la închisoare
Kiefer Sutherland, vedeta serialului american "24", a fost eliberat din închisoare, după ce a petrecut 48 de zile în arestul poliţiei din California, fiind condamnat pentru că a condus în stare de ebrietate, după ce mai fusese o dată judecat pentru acelaşi delict, informează AFP.
Sutherland a părăsit închisoarea din Glendale, din nordul oraşului Los Angeles, duminică, imediat după miezul nopţii, au declarat surse din cadrul poliţiei, citate de AFP.
Actorul în vârstă de 41 de ani, cunoscut pentru rolul agentului Jack Bauer, din serialul "24", a pledat vinovat în cadrul procesului de pe 9 octombrie, după ce, pe 25 septembrie, a fost prins de poliţia din Los Angeles, beat, la volanul automobilului său, alcoolemia sa fiind de trei ori mai mare decât limita legală.
În noiembrie 2004, Sutherland a fost eliberat condiţionat, ca urmare a comiterii unui delict similar.