Actriţa britanică Gemma Arterton a fost aleasă pentru a interpreta rolul "Bond girl" în următorul film "James Bond", al 22-lea al francizei de succes inspirate din romanele lui Ian Fleming, programat pentru lansare mondială pe 7 noiembrie 2008, potrivit site-ului lejdd.fr.
Numele acestei actriţe aproape necunoscute circula deja de mai multe săptămâni, însă el a fost luni confirmat. Tânăra s-a făcut remarcată în "St. Trinian's", film lansat în Marea Britanie în luna decembrie, în care a jucat rolul unei studente din anii '50, avându-l alături, printre alţii, pe Rupert Everett.
Astfel, ea li se va alătura, pe afişul noului film "James Bond", lui Daniel Craig şi francezului Mathieu Amalric, care va interpreta personajul negativ din acest film.
Filmul "Bond 22" este continuarea lui "Casino Royale", lansat în noiembrie 2007, şi va fi regizat de Marc Foster. Neal Purvis, Robert Wade şi Paul Haggis sunt cei care semnează scenariul filmului.
Deşi data iniţială de lansare era 2 mai 2008, aceasta a fost amânată pentru 7 noiembrie 2008.