Actriţa americană Julia Roberts a hotărât să cheltuie 30 de milioane de dolari pentru a-şi transforma locuinţa din Malibu într-un loc prietenos cu mediul înconjurător, informează The Sun.
Actriţa în vârstă de 40 de ani, câştigătoare a unui premiu Oscar pentru rolul din "Erin Brockovic" şi-a demolat casa pentru a o înlocui cu o construcţie ecologică.
Casa va fi dotată cu ţiglă reciclabilă, panouri solare şi dispozitive de economisire a energiei.
Julia Roberts s-a retras pentru câţiva ani din lumina reflectoarelor pentru a se dedica vieţii de familie, dar a revenit anul acesta cu un rol în filmul "Charlie Wilson's War", în care joacă alături de Tom Hanks şi pentru care a primit o nominalizare la premiile Globul de Aur.