Patrick Dempsey, actorul care joacă rolul carismaticului doctor Shepherd din serialul "Anatomia lui Gray" a fost numit de curând imaginea colecţiei de primăvară-vară a casei de modă Versace.
Donatella Versace spune că l-a ales pe Dempsey în această postură nu doar pentru că el reprezintă bărbatul modern, ci şi pentru că arată extraordinar în hainele semnate Versace.
Actorul a participat deja la câteva şedinţe foto pentru campania publicitară a noii colecţii. "Am fost încântat când mi s-a propus să fiu imaginea colecţiei Versace. A fost o plăcere să colaborez cu Donatella este o persoană extraordinară, o doamnă remarcabilă de la care oricine are de învăţat", a spus Patrick Dempsey.
La rândul ei, Donatella Versace este de părere că actorul este cel mai potrivit pentru a reprezenta celebra casă de modă în întreaga lume. "Patrick este exponentul perfect al ideii acestei colecţii, pentru că este încrezător şi se simte foarte bine în propria piele, iar aceste două calităţi îl fac atât de atrăgător şi de dorit. El este reprezentantul bărbatului modern şi în plus arată fantastic", l-a lăudat creatoarea de modă.
Noile materiale promoţionale pentru colecţia de primăvară-vară a casei Versace vor apărea în magazine în luna februarie a anului 2008.
(Click News)