Cissus mai este cunoscută şi sub denumirea de „viţa de apartament”. Numele derivă din grecescul „kissos” (iederă) din cauza caracteristicii de plantă agăţătoare a celor mai multe specii. Ea este răspândită în toate zonele tropicale şi subtropicale ale globului. Genul cuprinde aproximativ 350 de specii de plante agăţătoare sau nu, mereu verzi şi cu tulpini lemnoase sau semilemnoase. Frunzele pot fi simple sau formate din patru-cinci mai mici, unite între ele. Cu excepţia speciei Cissus discolor, care este foarte delicată şi este în general cultivată în seră, celelalte sunt adaptate cultivării în apartament şi tolerează condiţiile ambientale dificile. Cele mai cultivate specii sunt Cissus antarctica şi Cissus rhomboidea.
Îngrijire.
Unele specii nu tolerează iarna temperaturi mai mici de şapte grade Celsius. Temperatura ideală pentru perioada sezonului rece trebuie să fie cuprinsă între şapte şi 18 grade Celsius. Planta are nevoie de lumină, însă trebuie ferită de razele directe ale soarelui.
Cissus preferă mediile bine aerate mai ales vara, când planta trebuie să fie udată din abundenţă, în timp ce iarna are nevoie de foarte puţină apă. Umiditatea trebuie să fie ridicată şi de aceea este bine ca pe frunze să fie pulverizată apă cu regularitate.
Îngrăşăminte.
Substratul plantei trebuie să fie format din părţi egale de pământ de frunze, pământ de grădină şi nisip. Chiar dacă iubeşte mult umiditatea, planta are nevoie de un vas cu drenaj bun, deoarece stagnarea apei în ghiveci duce la putrezirea rădăcinilor. Îngrăşămintele trebuie administrate cu regularitate pe toată perioada stadiului vegetativ. Primăvara, pentru a realiza o ramificaţie aspectuoasă, se taie tulpinile îmbătrânite, iar dacă planta s-a dezvoltat prea mult astfel încât nu mai încape în vasul propriu, se face transplantarea în alt vas mai mare.
Înmulţire.
Cissus se înmulţeşte primăvara, prin butaşi de tulpini tinere. Aceştia trebuie plantaţi pentru a-şi forma rădăcinile în ghivece umplute cu un amestec din pământ şi nisip. Vasele trebuie menţinute la o temperatură cuprinsă între 18 şi 21 de grade Celsius. Formarea rădăcinilor poate fi facilitată prin acoperirea ghivecelor cu borcane sau plastic, care trebuie îndepărtate din când în când pentru a evita putrezirea. Există şi câteva specii de Cissus, cum ar fi bainesii şi juttae, care se pot înmulţi prin seminţe, primăvara, la o temperatură constantă de 25 de grade Celsius. Încolţirea intervine în general după cinci-şase săptămâni.
Paraziţi şi boli.
Planta poate fi atacată de păianjenul roşu. Acesta provoacă urme albe sau gălbui pe partea inferioară a frunzelor, care treptat se vor usca. Păianjenul roşu apare în general în zonele cu climă caldă şi foarte uscată. Pentru a preveni apariţia acestuia, se pulverizează frunzele cu apă pentru a asigura o umiditate crescută. Cissus poate fi atacată, de asemenea, de coşenile, ce pot fi combătute cu insecticide specifice sau prin tamponarea zonelor afectate ale plantei cu un şerveţel îmbibat în apă şi alcool.