Cântăreaţa Beyoncé, care va concerta luni, pe stadionul "Ion Moina" din Cluj-Napoca, a cerut organizatorilor show-ului să îi pună la dispoziţie o cabină complet albă, dotată cu facilităţi pentru garderobă, machiaj şi hairstyling.
Vedeta americană va ajunge în România duminică, împreună cu membrii staff-ului său, au declarat reprezentanţi ai organizatorilor, Fundaţia Phoenix. Aceştia vor veni cu două avioane charter de la Adis Abeba, unde ea concertează.
Beyoncé va fi însoţită de un staff de aproximativ 80 de persoane. Pe scenă ea va fi acompaniată de circa 20 de instrumentişti şi dansatori şi va prezenta un show ce se va întinde pe o durată de 120 de minute.
În deschiderea concertului va cânta Paula Seling, începând cu ora 19.00. Timp de 30 de minute, ea va susţine, împreună cu trupa sa, un recital special pregătit pentru eveniment. Acest moment va fi precedat de recitalul unui DJ, care va încălzi atmosfera încă de la deschiderea porţilor pentru public.
"