Cântăreţul portorican Ricky Martin, o senzaţie a muzicii pop de la debutul său solo din anii '90, a primit, marţi, steaua cu numărul 2.351 pe Walk of Fame, celebra atracţie turistică din nord-vestul oraşului Los Angeles, informează AFP.
"Am luat cuvântul şi în Congresul american şi la Naţiunile Unite, dar niciodată nu am fost atât de nervos ca astăzi", a glumit Martin, în vârstă de 35 de ani, în timpul ceremoniei la care a asistat primarul oraşului Los Angeles, democratul Antonio Villaraigosa.
Aplicată pe Hollywood Boulevard, steaua lui Martin se găseşte la câţiva paşi de intrarea teatrului Kodak, unde anual sunt decernate premiile Oscar.
"