Un distins intelectual de pe Facebook morfolește zdravăn o corespondentă care a îndrăznit să spună că s-a vaccinat împotriva drăciei ăsteia de se face cameleonic alta de la o zi la cealaltă. Păi cum să nu-i dau dreptate distinsului?!
”Vaccineaz-o pe mă-ta, fă, vaco!” a scris el și ai mei au șters rapid postarea considerând-o prea mârlănească. Femeia spusese doar că s-a vaccinat fiindcă așa a crezut ea că e bine pentru ea și ai ei, nu pentru că i-a spus guvernul. Dacă se lua după guvern nu se vaccina nici moartă.
Mă rog! Firește că sunt de partea mârlanului cu toate că – dar să nu mă spuneți cuiva – m-am vaccinat și eu, încasând-o ca bou săptămâna trecută.
Ce e unul care scrie? Un scârța scârța pe hârtie care depinde de cititori. Câți români s-au vaccinat? Cinci milioane. Restul de cinsprezece (câți se zice c-am mai fi, socotindu-i şi pe cei aflaţi în burțile mamelor lor prin lumea largă), nu. De ce să-mi pun eu în cap trei sferturi din posibilii cititori?
Păi noi și bulgarii suntem, în Europa, pe ultimele două locuri în materie de vaccinare. Nici la fotbal nu stăm atât de bine! Italienii, spaniolii, francezii, neamuri de gintă latină ca și noi, au sărit de jumătate din populație ca număr de înțepați în umăr. Cum le-ar zice amicul meu, că acum suntem amici? Îl las pe el să zică, eu devenind mut, iar vacile și boii îmi plac fiind băiat de la țară.
Deșteptăciunea s-a lăsat aici mai la centru sud-est, la noi și la bulgari, popoare cu glagorie. Mintea are greutate. Lasă-i pe nemți să dea de dracu cu vaccinul și cu Merțanurile lor de doi lei la mâna a patra. Tot mai bună-i căruța cu, zi-le, că uit, roți de Dacia care tocmai îmi trece acum pe sub ferestre.
Deci, amice, nu mă înjura că vezi că-s de partea ta, iar redactorul vaccinat care te-a șters va fi sancționat. Un bou, ca și mine, dar eu m-am spovedit de păcate și mi se iartă. Așa-i?