Tiberiu AVRAM

Asemeni multor alți suceveni, port încă în suflet durerea provocată de batjocura la care am fost supuși în prima parte a anului, la începutul pandemiei. Ați uitat cumva? Suceava era „Lombardia României”, trăiam în „Nordul sălbatic”, iar toate posturile de știri se lăudau în a aduce în prim-plan dezastrul din județul nostru, unde era cel mai mare focar de Covid din țară. Tot de la colegii din presa centrală am aflat că suntem conduși de niște criminali. La Spitalul Județean erau „criminalii Rîmbu și Macovei”, cărora li s-a adăugat, în scurt timp, „criminalul Flutur”. Indiferent ce sentimente ai pentru acești oameni, această catalogare jignea și inteligența noastră, a sucevenilor, puțină, multă, cât om avea. Am explicat atunci, în mai multe ocazii, că sunt multe interese la mijloc. Spitalul Județean devenise un reper la nivel național iar mulți turiști începeau să aleagă Bucovina, în detrimentul altor zone consacrate, cum ar fi, spre exemplu, Valea Prahovei. Dacă erau doar criticile (justificate totuși, pentru că aveam cele mai multe cazuri de îmbolnăviri) nu era nici o problemă. Dar a existat o virulență nemaiîntâlnită împotriva Sucevei, știri prezentate cu o răutate sadică, ascunsă sub falsa mască a îngrijorării.

Puteți spune că acestea sunt doar supoziții, doar interpretări personale. Acum o lună nu v-aș fi putut contrazice. Dar astăzi, lucrurile stau cu totul altfel. Pentru că, astăzi, pot să îmi argumentez toate afirmațiile cu cifre oficiale, care nu pot fi contestate nici măcar de cei care ne-au carantinat în „nordul sălbatic”. Să începem ....

Primul caz de îmbolnăvire cu Covid a fost înregistrat in Suceava pe 3 martie, la un bărbat care a revenit din Lombardia pe data de 28 februarie.

Eram atunci la începutul pandemiei. Doar medicii de la infecțioase, UPU și terapie intensivă erau obligați să poarte costume de protecție, protocoalele medicale privind testarea sau definirea contactelor directe se schimbau la două săptămâni iar specialiștii în domeniu se chinuiau să stabilească măsuri eficiente pentru a evita contaminarea medicilor.

Pe 6 martie, având în vedere că tot mai mulți suceveni se întorceau acasă din străinătate, DSP a solicitat Ministerului Sănătății un aparat PCR, tocmai pentru a putea identifica rapid bolnavii, a-i izola și a limita extinderea focarului. Testele se făceau atunci la Iași sau Cluj și dura 2 - 3 zile până soseau rezultatele. Timp suficient pentru ca cei care avuseseră contact cu persoanele bolnave și se infectaseră, să transmită virusul și la alte persoane. Aparatul cerut a ajuns la Suceava când a ajuns, dar a fost funcțional doar din  9 iunie (deci după trei luni). Și a funcționat 2 zile, pentru că doar atâția reactivi avea în dotare. Apoi, din lipsă de reactivi, a stat două săptămâni neutilizat. 

În acest timp, pe 1 aprilie, Suceava era catalogată ca fiind „Lombardia României”, iar după o lună primeam și titulatura de „Nordul Sălbatic”.

Titluri numai bune pentru burtierele televiziunilor imparțiale, nu?

Pe 25 martie, ministrul Sănătății cerea suspendarea lui Vasile Rîmbu din funcția de manager al Spitalului Județean.

Până aici, nimic nou. Dar să începem cu cifrele, pe care probabil le-ați uitat sau nu le-ați ținut șirul.

Pe 2 aprilie, prima zi în care raportarea cazurilor s-a făcut pe județe, în Suceava erau înregistrate 701 cazuri, dintre care nu știm câte au fost dublate, pentru că până pe 19 aprilie se raportau cazuri, nu persoane, cu CNP. Dar să lăsăm așa, cum au zis ei, 701 cazuri. Și vă rog să rețineți aceste cifre. 701 cazuri în mai bine de o lună de zile. 701 cazuri într-o perioadă de haos generalizat, când nici factorii de decizie din minister nu știau ce măsuri să ia ori răspundeau după 2 - 3 zile la întrebările venite din teritoriu. 701 cazuri în prima lună de pandemie, într-o perioada în care materialele de protecție, măștile și chiar dezinfectanții, lipseau cu desăvârșire. 701 cazuri într-o perioadă în care mii de suceveni veniți din străinătate umblau nestingheriți, unii chiar prin Spitalul Județean, pentru că protocoalele de atunci nu impuneau testarea sau carantinarea lor. 701 cazuri care ne-au făcut ciumați, ne-au transformat în sperietori pentru ceilalți români. 701!

Și ce avem astăzi? Haideți să analizăm cifrele. Cele 701 cazuri, care ne-au trimis în groapa de gunoi a istoriei României, au fost înregistrate în perioada 3 martie – 2 aprilie. Adică în exact 30 de zile. Haideți să analizăm ce s-a întâmplat în ultimele 30 de zile în țară, adică în perioada 28 iunie – 28 iulie. Și am să vă prezint numărul îmbolnăvirilor înregistrate în această perioadă în unele județe, începând cu capitala: București 2.395 , Argeș 2.167 , Brașov 1.475 , Prahova 1.329, Dâmbovița 1.175 , Galați 1.073 .

Aceste cazuri au fost înregistrate, repet, în ultimele 30 de zile, perioadă în care există norme, circuite și proceduri clare, stabilite după experiența nefastă a lunilor trecute. Și comparați acum cifrele de mai sus cu 701. Ați auzit pe undeva să se vorbească despre niște criminali din zonele mai sus menționate? Sau despre sudul sălbatic? Ori despre noile Lombardii ale României? Nu. Și nici nu veți auzi. Zeci de cadre medicale s-au îmbolnăvit în ultima perioadă în mai multe spitale din țară, la Galați numărul lor fiind aproape de 200. Cu norme, circuite, proceduri și echipamente de protecție din belșug. A acuzat cineva vreun manager de spital pentru cele întâmplate? Nu. Și nici nu se va întâmpla.

L-am auzit zilele trecute pe prefectul de Argeș declarând, în două rânduri, la un post de radio, că situația e sub control, că se fac foarte multe testări, că nu există motive de alarmare etc, etc. Bun băiat și bine le-a mai zis probabil, de nu l-a contrazis nimeni. Dar ia să fi spus Flutur, în perioada celor 701 cazuri, când eram Lombardia României, că este explicabil ce se întâmplă, că sunt mii de suceveni întorși acasă, care nu au fost izolați, carantinați sau testați, pentru că procedurile de atunci nu prevedeau aceste lucruri. Ia să fi spus Rîmbu sau Macovei că mulți dintre cei întorși din străinătate au venit în spital și e posibil să fi adus cu ei și virusul care a paralizat unitate medicală. Evident, nu puteau spune așa ceva. Erau deja catalogați ca și criminali și nu aveau dreptul la apărare.

După înjurăturile aferente, cârcotașii de serviciu îmi vor spune că nu se compară situația de la începutul pandemiei cu cea de acum. Cârcotașii vor face abstracție de lipsurile și lipsa de cunoștințe generală din acea perioadă și vor explica faptul că acum suntem într-o perioadă de relaxare și este firesc să crească numărul cazurilor. Așa o fi, dar întreb și eu, ca omul curios: de ce în aceste ultime 30 de zile, în județul Suceava s-au înregistrat 441 cazuri? Nu sunt puține, după părerea mea. Dar sunt mult mai puține decât cele din alte cel puțin cinci județe din țară, plus capitala. Iar situația de acolo este considerată ca aproape normală de toți deontologii neamului.

Nu știu ce se va întâmpla în continuare, cum vor evolua lucrurile. Îmi doresc ca acest virus să dispară. Îmi doresc ca oamenii să fie mai responsabili. Îmi doresc cât mai puține îmbolnăviri și cât mai puține decese, sau chiar deloc dacă s-ar putea. Și îmi mai doresc un tratament egal. Pentru noi, pentru Suceava, în comparație cu alte, anumite, zone ale țării.