Lucian AVRAMESCU

Acum două săptămâni, AMPress publica mărturia unei românce din Italia care lucrează în casa unei doctorițe. Doctorița, trasă la față, obosită după gărzi care nu se mai terminau, venea la două zile și lăsa la ușă alimente pentru mama sa. ”În curând, i-a spus româncei, care-o îngrijește pe cea care-i dăduse viață, se va da liber. Scapă cine poate!”

Știrea a fost citită și răscitită. Unii s-au enervat, spunând că-i inventată cu toate că avea date complete și putea fi la nevoie verificată la personajele citate, cu nume și prenume, adresă.

În Italia, devenită campioană a morții, cu mii și mii de decese, a început marea relaxare. În unele orașe, italienii, dar și românii care-s mulți dintre ei argați pe acolo, dănțuiesc pe străzi. Nimeni nu crede, ca și până acum, că el, chiar el, robustețea sa serenisimă, va muri. Mor mereu alții la televizorul care arată sicrie și gropi comune, mor vecinii, mor francezii, mor americanii. Noi, niciodată!

Mi-am amintit știrea acum, ascultând discursul împăunat al premierului Ludovic Orban, precedat de lămuririle care au venit de la Cotroceni. E limpede că și la noi, nu din rațiuni medicale, ci preponderent politice, se dă liber. Europa a dat tonul. Fiindcă oamenii s-au săturat de pușcăria acasă. Dacă pentru unul ca mine care scrie și-și duce ba senin, ba înlăcrimat crucea unei boli fără nume, care l-a lăsat fără grai, statul la laptop nu e o tragedie, iar ieșitul în curte mă pune în minunatul dialog necuvântător cu animalele și păsăretul, unicul îngăduit, pentru cei mai mulți carantina e ocna ispășită fără vină. Așa că mai bine să mori liber, decât să trăiești ”câine înlănțuit”.

Dacă pandemia asta este chiar pandemie, iar imaginile din sălile de reanimare, cutremurătoare, cu oameni care pier sufocați, nu-s un vis urât, apoi s-a dat cu adevărat liber la moarte. Un savant de la noi spune că un om contaminează în medie trei. El poate fi ”asimptomatic”, dar cei cărora le duce plocon virusul poate nu-s. Se va îmbolnăvi, cum zicea doctorița din Italia, toată omenirea. ”Va scăpa cine poate!”
Americile, Spaniile, Nemțiile capitulează una după alta. De ce ar fi mai vitează România, epuizându-și ultima brumă de avere pe tuburi de oxigen și cârpe de pus la nas? Gata, încingem o uriașă horă și facem mici în Piața Victoriei!

Fiți prudenți, zice sasul de la Cotroceni, dar trăind și el pe Dâmbovița, fiindcă gârla asta simbolică trece și prin Ardeal, știe că fără milițian la poartă și amenzi usturătoare, care oricum nu vor fi plătite, nimeni nu ascultă o sugestie. Ia mai du-te-n… cu sfaturile tale!

E o realitate tristă? Da și nu. Libertatea de a face ce vrei e mai presus de riscuri. Mă îngrijorează doar întrebările prea dese legate de deschiderea cârciumilor. N-am auzit încă întrebarea somație ”Când deschideți bibliotecile?!” că mă sinucid!

S-a dat, pe planetă, și se va da liber la conviețuirea cu coronavirusul care a devenit iar o ”gripă ușoară”. Se dă și la noi, progresiv, adică brusc. Sondajele de opinie arată că dacă nu face așa, Ludovic Orban se va vota singur la viitoarele alegeri.

Deocamdată, după Paști, n-au apărut decât vreo șase noi focare. Mici, ca la Țăndărei. Unul la Buzău, unde un nene și-a vizitat neamurile în Ialomița și a îmbolnăvit la întoarcere 60 de inși. În câteva țigănii din Ardeal – nu vă alarmați, așa se cheamă cartierele – unde niște paranghelii s-au isprăvit prost. În rest stăm bine. N-au murit nici măcar o mie de inși, iar la reanimare sunt acolo câteva sute. Pagubă-n ciuperci dacă se duc și ăștia.

S-a dat liber la moarte. Sau poate că s-a dat liber la viață. Scapă cine poate, ca și la ciumă, ca și la holeră. Omenirea, împuținată, imunizată, va merge mai departe. Vive la liberte!, cu toate că războiul a fost câștigat de virus!