Lucian AVRAMESCU

Citesc un text care șochează. Am crezut că nu înțeleg bine și am recitit. Sunt câteva rânduri, concentrate cu maximă economie, postate parcimonios sub o știre cu candidați.

”Trădători sunteți voi, votanții. Voi alegeți de 30 de ani oameni care au vândut România. Trădătorilor!”

Fiind un cetățean care, în general, merge la vot, cu puținele excepții când, plecat fiind, m-am dat lovit în ștampilă, m-am simțit vizat direct și obligat să formulez o apărare.

Trădători sunt, carevasăzică, votanții! Poporul e trădător! De 30 de ani alege, cum s-ar zice, prost. Dar ăia, destui, care nu merg la vot? N-au cum fi, conform așezării în logică a raționamentului de mai sus, trădători fiindcă au stat acasă.

Eu, ”trădătorul votant”, am pus mereu ștampila pe o speranță. Dorința a fost să votez patrioți. Nu i-am prea depistat, iar biletul meu vârât în cutia cu fantă, sub privirile plictisite ale comisiei policolore, a căzut în gol. Cel mai des.

Măi nene! Știu ce vrei să zici și știu și unde ai dreptate. Dar cel mai apăsat nu ai dreptate. Ai dreptate numindu-i ”trădători” pe cei care votează, pe o găleată, pe o sticlă de țuică, pe o minciună, cretinizați de televiziuni parșive, pe cei cu tărâțe în scăfârlie, pe cei care cred că încă e aici Coposu să vândă țara străinătății cu moșierii lui.

Opțiunea din 91, mineriadele, ”Iliescu apare, soarele răsare!” sunt încă vii în mulți, neclătinate, ca un țăruș care le e înfipt în curul minții. Dar nu le-aș zice nici ăstora trădători, că-i prea mult.

Unii dintre cei care votăm nenorocos poate suntem proști sau ghinioniști sau neinspirați. Poate că, forțați de ofertele anemice, am ales mereu, de nevoie, răul cel mai mic. Poate…