Lucian AVRAMESCU

Documentarea se face rapid şi anapoda, în zilele noastre, pe toate potecile adunate buluc în mănunchiul numit internet.

Apăs întâmplător o clapă şi, sonor şi vizual, apare chipul ministrului Economiei – nu i-am reţinut numele – dar deasupra stă scris explicit ”Ministrul Economiei, un dobitoc”. Semnează YouTube, nume care a intrat vânjos nu doar în chimia indispensabilă a tinerimii, ci şi în vocabularul tuşei Marioara din deal.

Încerc să ascult vorbele puţine care ies prin fanta buzată a ocupantului unui minister cheie în orice ţară care funcţionează cât de cât şi nu se screme industrial să fabrice un şoarece. Ministrul se prezintă bocciu, ca mulţi dintre noi, cu suplimentul de a nu putea fi insultat sub nici un chip cu bănuiala inteligenţei.

Sun un prieten din Capitală, persoană bine informată. Ce ştii de ministrul Economiei, îl iscodesc eu. E un imbecil! Răspunsul vine scurt, precis, taie ca o lamă. A făcut puşcărie pentru furt în vremea lui Ceauşescu. E, ca pregătire, un fel de subinginer agricol. Voi scrieţi că Dăncilă e proastă! Păi şi dacă ar fi genială, cu miniştri de acest calibru te scufunzi.

Caut alte surse. Aflu că ministrul Economiei, unul din cei peste 80 rotiţi de PSD în aceşti doi-trei ani de guvernare, e înţepenit pe poziţie şi dispune de o avere care-i apără de sărăcie trei generaţii de urmaşi. A intrat în politică în 2012 şi imediat a fost uns consilier al ministrului Economiei. Consilier? Adică unul care şopteşte ministrului ce să spună şi-l învaţă să nu uite replicile, cum face sufleorul în teatru. Averea a venit, cică, de la cumpărarea unei societăţi de cauciucuri şi vânzarea de anvelope. Apoi PSD l-a pus iute director general al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare. Ce legătură au, era să zic altă vorbă, cauciucul, atomica şi prefectura?

Îl ascult din nou pe ministrul Economiei, titular al guvernului nostru angrenat în competiţii ardent planetare, european şi cioclopedic. Citeşte o foaie, secondat de trei consilieri care privesc speriaţi cum ministrul nu nimereşte cuvintele scrise citeţ. Mimica lui e de om chinuit. Cititul unei foi scrise de alţii e ca o crampă la stomac. Pare că vrea să fugă, să se pitească. El nu ştie să scrie şi se supune, rar, e drept, acestei trageri obligatorii pe roată. Cei care-l ştiu spun că e relaxat doar în biroul lui ministerial, unde nu-l vede nimeni şi nu face nimic. Teroarea vieţii de ministru e doar întâlnirea cu presa care pune întrebări. Aşa că ministrul a învăţat să se pitească. Dibăcia asta îl scoate din ochii iscoditori ai publicului şi-l fereşte să se arate cum e.

Păi cum e? Cum comentează, sub titlul de mai sus, cititorii, mai nemiloşi ca dulăii presei, fiindcă publicul când înjură, înjură, când fluieră, nu se joacă, fluieră!

P.S.

Aud că un domn, pensionat la 39 de ani, pentru surmenajul intelectual şi fizic dărâmător al meseriei de poliţist, este propus ministru de Interne, după o hodină de doi ani. Să ne trăiască!