Lucian AVRAMESCU

Fiica mea cea mică vrea să înoate într-o piscină care e la Marea Neagră şi unde a învăţat anul trecut cum se stă, dând din mâini, la suprafaţa apei.

Plec din Sângeru după nişte zile lungi şi obositoare – una în care m-am născut – cu noaptea în cap spre Mangalia, eliberat de năzuinţe înghesuite.

Maşina cu care umblu de obicei a îmbătrânit şi se află la reparaţie în Bucureşti. Merg cu o maşină Matiz din garajul AMPress. E mică şi nefolosită. Dacă vine o tornadă ne zboară, zic, iar fiica mea citeşte telefonul, concentrată pe lumea ei de iluzii. Soţia mă ţine de vorbă să nu adorm. Reamintesc, celei mici, numele hotelului unde ar trebui să ajungem.

Trecem printr-un sat lung, o comună dobrogeană. Circulaţia e grea, ca pe Valea Prahovei, sâmbăta. Apoi, de pe bancheta din spate, ea spune: GPS-ul ne arată că suntem pe strada Lucian Avramescu. Mă uit la numele de străzi pe lângă care trec. George Călinescu, Nina Cassian. Apoi George Coşbuc.

Glumeşti, zic, încercând să astup oboseala şi să pilotez mai departe spre hotelul care s-ar găsi la 20 de kilometri mai spre graniţa de sud a Dobrogei.

Ce glumă-i asta, cu strada care poartă numele meu? Copila încearcă să-mi arate o hartă. Eu conduc într-un trafic bezmetic. Vreau să ajung la mare şi să dorm.

Trecem pe lângă străzi care pleacă din principală în dreapta, toate cu nume de scriitori. Fiica mea Luciana spune că strada cu numele meu pleacă din Tudor Arghezi şi dă în Ştefan Augustin Doinaş. E lungă.

În faţă sunt maşini care se găsesc în trafic pentru a-i bloca pe alţii. Înjur în gând. N-am timp să disec subiectul.

La hotel cer lămuriri. Comuna cu 5.500 de locuitori, 23 August, are toate străzile cu nume de scriitori. O stradă scurtă, ca viaţa lui, se cheamă Mihai Eminescu.

Întreb directorul hotelului unde mi-am cărat geamantanele cum e cu localitatea asta care are străzi cât toate paginile din istoria literaturii române.

Aşa e. Eu sunt născut şi am casa şi familia în 23 August, zice domnul George Dragotă, un bărbat elegant care încearcă să administreze discret dar ferm forfota turistică din hotelul cu zece etaje. Toate străzile au nume de scriitori, mă lămureşte el. Primarul e om cu facultate, are ştiinţa de a vorbi şi cu oamenii citiţi, dar şi cu ţaţa Floarea care are o problemă pe care face tot posibilul să i-o rezolve.

Revin la subiectul străzilor care poartă toate nume de scriitori. Eu sunt viu! – mă arăt nedumerit. Înţeleg că o stradă se cheamă Lucian Avramescu. Poate au vrut să scrie Lucian Blaga! Avem, spune zâmbitor, şi strada Lucian Blaga!

Străzile acestei comune în care trăiesc şi opt la sută turci şi tătari se cheamă cu nume de scriitori mari ai literaturii române.

De zece ani, fără să ştiu, sunt, iată, nume de stradă într-o comună dobrogeană.

În Vălenii de Munte, unde-s cetăţean de onoare, ca şi la Ploieşti sau…, primarul a vrut să dea numele unei alei din parcul oraşului Aleea Îndrăgostiţilor - Lucian Avramescu şi eu l-am rugat să aştepte până mor. După aia mă poate face nume de stradă sau de ce vrea.

În Dobrogea sunt, se pare, singurul scriitor viu care a dat nume unei străzi. Vecin cu străzile Coşbuc, Nichita Stănescu, Bacovia, Carmen Silva, Veronica Micle, mă simt incomodat de o respiraţie şi oarecum stingher.

L-am sunat pe primarul localităţii care mi-a confirmat că de zece ani şi ceva sunt nume de stradă în urbea lui. Îl cheamă Mugurel Mitrana şi e primat din 2000, reales mereu de aproape toţi cetăţenii. A făcut la ultimele alegeri puţin sub sută la sută. Glumesc spunându-i că poate votul împotrivă a fost al soţiei, cu care s-a certat seara că stă prea mult la primărie. Râde!

Am decis ca, în zilele cât stau la mare, să mergem împreună, să facem câţiva paşi pe strada Lucian Avramescu. Va fi, pentru mine, un sentiment neîncercat. Vreau să vorbesc cu un copil născut aici, care – devenind adolescent – va primi, de la prima lui iubită, scrisori pe adresa: Comuna 23 August, strada Lucian Avramescu, numărul 15, judeţul Constanţa. Voi reveni asupra subiectului, încercat de o emoţie pe care am ţinut-o departe până acum.

Am intrat, alandala, într-o vacanţă care îmi dă frisoane.