Lucian AVRAMESCU

Netezește-ți hainele, fericirea stă uneori în aspect,
Pune fericirii noastre rochie de mireasă
Vin oaspeți duium, mi-a spus soția,
Iar tu reprezinți, simbolic, o casă

Apoi a vorbit Dana Grecu, azi Chera,
Pe scenă mă aflam și eu
Ea mi-a zis, maestre, eu i-am spus că arată splendid,
Apoi, amintindu-și cum mă tortura în televiziune,
M-a întrebat ce l-aș întreba, de m-aș găsi față în față, cu Dumnezeu

Afară soarele arde ca un acoperiș de casă
Încerc să-mi amintesc cuvintele care acum anevoie îmi vin
L-aș întreba, am răspus bâlbâit, pe Dumnezeu, de ce și-a răstignit Fiul
Știind că lumea nu va deveni mai bună, la ce bun sacricifiul divin?

Azi, la Muzeul Pietrei au venit olimpicii,
Cu profesorii lor, erau olimpicii de religie, din București
Copii frumoși, o fată vrea să devină arhitect,
Unul scriitor, toți aveau pe chip lumini îngerești

Dacă ați fi o clipă Dumnezeu, cum ați face lumea,
M-a întrebat un olimpic, frumos și rebel
Aș face-o, i-am răspuns, întocmai
Cum a făcut-o El.

Aș pune lumânarea lunii pe nopțile de iubire
Șampanie n-aș aduce, dar aș așeza
Norii, izvoarele, aș obliga iarba să crească
Pe masa la care aș invita seara dragostea mea

Aș pune furnicile să umble și albinele roi
Copacii i-aș îndrepta către cer
Și, asemenea Lui, n-aș uita
Să pun în fiecare lucru plămădit, o anafură de mister

Aș da drumul să umple, răsucind robinetele toate,
Omul cu suflet, suflet i-aș da din belșug
Ca pe o cadă în care se scaldă îngerii
Și l-aș feri să intre în al  păcatelor jug

Aș face, precum vezi, lumea la fel,
Poate i-aș adăuga un plus de însuflețire,
Și, chiar dacă se supără Dumnezeu,
Repet, nu mi-aș rătigni Fiul,
E un sacrificiu inutil, lumea râmânând orfană de omenie și de iubire

Copiii olimpici au plecat pe drumul lor
N-am știut până azi că există și olimpiade de acest fel
În care se întrec adolescenții școlari
Alături de fizică și geometrie, există  olimpiade ale credinței în El