Lucian AVRAMESCU

Prins cu treburile mele multiple, am intrat azi în casă când tocmai cuvânta, înconjurat de ziaristica noastră preponderent purtătoare de fustă, ministrul cel mai important al guvernului Dăncilă. Este vorba de şeful banilor, frumosul Teodorovici, rămas din istoria unei guvernări precedente cu imaginea pupăcioasă din automobilul personal. Şi ce dacă pupa o damă, mi-am certat eu colegii, fericiţi că au prins un fapt divers picant, că doar nu trebuia să pupe pe gură bugetul?

Domnul Teodorovici e singurul politician care-mi rămâne incert, cu totul necunoscut. Nu ştiu dacă-i deştept sau prost. Dacă certitudinea imbecilităţii unora nu suportă atacul îndoielii, ministrul îmi rămâne enigmatic.

Întrebat azi dacă suntem în faliment, actorul care poartă zâmbetul misterios al Giocondei, nedezlegat de sute de ani, a vorbit ca şi când n-ar fi deschis gura. Vorbele se înghesuie scurt, unele în altele, ca oile la strungă, iar frazele, când au norocul să se lege, nu-s traductibile. Domnul Teodorovici, răsfăţat cu întrebări duioase, de o feminitate cu microfon, priveşte de sus, cântăreşte pe diagonală, şi nu spune nimic, amânând dezlegări şi jucând rolul unui Alain Delon care şi-a vopsit de tânăr părul în alb. Domnul Teodorovici nu e natural în nimic, drept pentru care, dându-se june, îl suspectez că, spre deosebire de alţii care-şi vopsesc zulufii în negru, spre a părea virili, el şi-l vopseşte alb, spre a suplimenta enigma tabloului lui Leonardo da Vinci, care cică s-ar fi autoportretizat. Mona Lisa e de fapt pictorul.

Întrebat de o ziaristă de ce a tăiat gologanii Ministerului Culturii, şeful banilor a făcut o răsucire lentă de gât, nu smucită spre a nu-şi strica freza, şi a întrebat cu duioşia lui răsfăţată: Cine a zis asta? Efortul de a se interesa indica o sforţare pe care o făcea ca hatâr ziaristei.

Păi, ministrul!

Atunci nu trebuie să fie pe postul pe care e.

Nu ştiu cine e ministrul Culturii. Acum ceva vreme era un actor minuscul, mai apoi a venit un personaj care nu auzise de Eminescu. Dar finanţistul l-a remaniat, pe cel de azi, scurt. El, Teodorovici, insultat de retorica absentului, era premierul, preşedintele ţării, Dumnezeu.

Ministrul, coleg de cabinet, poate fi un imbecil. Dar scurtarea de cap operată de Gioconda guvernamentală de la Finanţe, în faţa a cincizeci de ziariste umezite de emoţie, mi s-a părut din cale afară de obraznică.

Frumosul de la Finanţe – nu mă pricep la bărbaţi, dar cică ar fi arătos – a apărut azi din nou ca o vedetă care dă autografe pe chiloţii ecranelor de televiziune. Avem sau n-avem bani, am păpat aiurea miliarde de euro? Superioritatea unei priviri ucide din faşă orice curiozitate, iar negocierile primarilor de municipii cu ministrul se vor isprăvi cum au început. Nimeni nu va obţine nimic, nimeni nu va înţelege nimic, totul rămânând cum a fost.