Lucian AVRAMESCU

Era sfios ca o lumânare spre care dacă răsufli se stinge. Părea, la şcoală, neajutorat în dibuirea răspunsului unor probleme simple. Îşi uita ghiozdanul acasă pentru pretextul unei minciuni credibile. Tema era, vezi doamne, preparată în caietul uitat la domiciliu. Spunea totul rugător, umil, blajin ca o măicuţă de mănăstire care n-a furat în viaţa ei şi n-a oropsit cerinţele lui Dumnezeu. Repetent n-a rămas decât o dată şi corijent anual.

Politica l-a găsit cu toate examenele nedate, inapt pentru posesia unei diplome de gimnaziu măcar. Supuşenia a rămas agăţată de comportamentul lui, iar dacă un mai mare în rang suferea un cârcel, el se apleca să frece zona şi să alerge, într-un suflet, la farmacie, pentru un leac şi la birt pentru trebuinţa superiorilor de vindecări ale gâtlejului uscat. Util în toate, supus mereu, şi-a urcat ambalajul dimpreună cu şefimea pe care o slujea ca nimeni altul.

De la argat al unui grangur judeţean a suit, la subsuoara trebuinţelor acestuia, dimpreună cu el, la Bucureşti. Aici s-a culcuşit lângă uriaşa nevoie de supuşi şi yesmeni a unui şef înnăscut, cu perspective mai ample, pe care l-a slujit în felul lui inconfundabil de a-i căra geanta. N-a contrazis niciodată pe nimeni, spunea sărut-mâna femeii de serviciu şi saluta cu ”să trăiţi” portarul sediului politic central.

De la ultimul şef a învăţat discret tupeul, arta minciunii fără a clipi, şmecheriile de furtişag. A cerut voie să se înscrie în partid, primul gest spre consacrarea teribilă a unui instinct. Avea să-i ia locul şefului, pe care l-a turnat metodic unde trebuia şi pe care l-a săpat cu dexteritate de gropar. A migrat apoi în alt partid, mai forţos, unde a urmat reţeta dusului sacoşelor şi apoi a preluat cu totul partidul, devenit o societate privată, cu unic acţionar. Sfioşenia s-a preschimbat în discurs băţos de la tribună. Aşa a ajuns să aibă întotdeauna dreptate şi când evidenţele strigau revoltate contrariul. Lipsa diplomelor şcolare a fost rezolvată iute, când partidul lui a preluat toate puterile. Aşa s-a dus vestea că-i inginer încă de când nu intrase la liceu şi militant pentru dreptate din perioada intrauterină.

Azi, mieluşelul mediocru, care – şcolar – n-a strălucit niciodată în nimic, nici accidental, ţine discursuri în academie şi primeşte, indiferent, reverenţa unor savanţi care-i cer favorul de a fi îngăduiţi la colţul mesei cu bucate.

Un coleg de hârjoană, din satul lui, l-a apelat pe numele mic, fără prefixul îmbogăţit al funcţiilor, şi a fost dat afară din birou cu un şut în dos. Nefericitul nu sesizase metamorfoza şi credea că fostul coleg i-a rămas coleg. Învăţat să fie aplaudat de secretare şi şoferi, şi i-a făcut miniştri. Guvernul e al lui, ţara e a lui, banii, banii mai ales, sunt ai lui.

Anul trecut, din ţara pe care o conduce, au dispărut 36 de miliarde de euro, sume care ar măsura, zice-se, corupţia, dar circulă zvonul că asta e doar o parte din jaf. În respectiva ţară, situată pesemne pe un continent îndepărtat de istorica şi arheologica noastră Europă, pălmaşii au fost deprinşi să laude hoţia şi s-o aleagă prin vot.