Lucian AVRAMESCU

Oscarul, care ocoleşte uneori pe nedrept filmul românesc, îşi poate găsi îndreptăţirea de a se ţine departe de el, cu mâna la nas, când maidanul cu producători autohtoni adună mirosuri insuportabile şi se întrece coborând în subsoluri de closet.
Producţia comercială propusă vasalului captiv, care se naşte cu ochii-n televizor şi moare tot acolo, îi este destinată, cu convingerea că ţinta e bine aleasă şi se zvârcoleşte de plăcere.

Faliment se cheamă cheltuirea banului pe o astfel de producţie! – am cotizat eu cu o opinie în faţa amicului doct. Te înşeli! - zice. Faliment moral şi cultural a dat telespectatorul român, preparat în ani de zile spre a deveni consumator pasionat de aşa ceva. Serialele turceşti, spanioleşti şi altele sunt azi – în comparaţie cu ce am început să dăm noi – modele de bun-simţ. Maidanul acelei televiziuni, care nu-i singura, ci doar cea mai activă în a găzdui excremente şi păruiri de chivuţe politice, nu va da faliment atâta vreme cât ne are la degetul mic. Falimentul e al săracului telespectator român, ajuns dependent de drogul vândut în casa lui seară de seară.

Discutam, deci, despre un nou serial de televiziune autohton, la care eu am putut privi doar zece minute, timp suficient pentru a mă încerca o greaţă vecină cu voma. Din păcate, ca actor principal, se înfăţişa un om de scenă polivalent, moştenind responsabilitatea de a fi urmaşul talentului rar al tatălui său. L-am cunoscut când era tânăr şi vădea aplecări actoriceşti de clasă. Cum de a acceptat să joace o astfel de mizerie?

Duminică de Paşti, carevasăzică. Miniscena televizorului, care propune un nou serial românesc, burduşeşte în aceleaşi cadre mahalaua cu traficanţi, curve, borfet variat, dar totul în desăvârşita lipsă de har a scriitorului de scenarii. ”Maidanul cu dragoste” al lui G.M. Zamfirescu e literatură. Acolo curvetul are şarm. Aici nici boarfele nu-s relevante. Maidanul acestei televiziuni confirmă şi întregeşte o decădere care nu poate avea decât argumentul caliciei. Bani din publicitate, bani din orice, bani din bulucirea în faţa ecranelor a spălătoreselor de mahala, suite până-n cancelariile care împart banii ţării, cu rang de ministrese. Iată de ce magnatul acelei, acelor televiziuni finanţează luxul de a deveni toţi oameni mărunţi ai mahalalei. Ce să facă – strică afacerea – cu un telespectator rafinat, cu un alegător informat, cu o lume citită?

Maidanul, mahalaua, imbecilitatea bănoasă, băgatul şi scosul unor accesorii anatomice, toate pot fi subiecte. Nu ştiu dacă pentru ziua de Paşti, dar asta contează mai puţin. Alarmantă este coborârea în hazna fără o minimă zvâcnire de condei. Cu talent se poate scrie şi despre căcat, dar oferta televiziunilor noastre – şi nu mă refer doar la aceste nefericite seriale – e din ce în ce mai joasă. De ce? Din dispreţ sau, cine ştie, corectă apreciere a consumatorului, îmi răspunde ironic amicul meu!