Lucian AVRAMESCU

Azi am reuşit să mă înfurii, la o întrebare legată de Ceauşescu. Ce părere am? Puteam răspunde ironic că am o părere dar nu-s de acord cu ea, fiindcă omul punea cinism în dialogul pe care îl aţâţa. Am răspuns că analfabetul, ajuns dictator, era totuşi patriot. Iar împuşcarea lui a fost una din crimele comise de români. Trebuia judecat şi întrebat ce ştie. Dar ştia prea multe care nu conveneau celor care au ordonat execuţia.

Azi ne conduc mulţi analfabeţi care nu-s patrioţi, dimpotrivă, vând România pe nimic.
Mama m-a făcut în comunism, în vremea unei Românii conduse de ruşi, prin Gheorghiu Dej, Ana Pauker şi o securitate făcută din jegurile fără carte ale satului meu şi ale altor sate. Comunismul în care am trăit o bună parte din viaţă a distrus viaţa familiei mele. Ca nepot de chiabur liberal şi fiu de mijlocaş (bietul tata), n-am putut să şterg blestemul de a avea o origine nesănătoasă nici azi, într-o Românie pretins democrată, condusă de foştii şefi de la partid şi de la securitate, iar când şefii ăştia au murit, de urmaşii lor.

Întrebarea pusă de un vizitator, pe ploaie, al Muzeului Pietrei, pe care l-am dăruit poporului român, aşa cum bunicul a donat comunei clădirea primăriei, a venit aiurea. Trăim alte vremuri. Omul, între două vârste, trăit mai mult acum decât atunci, vrea să ştie ce cred eu.

Ceauşescu, i-am spus, aproape silabisind, mi-a mâncat destul din viaţă. Ăi dinaintea lui au omorât familia mea şi alte numeroase familii de oameni harnici şi iubitori de ţară. Dacă aş fi netrebnic şi mincinos, n-aş recunoaşte însă că, umilind şi chinuind un popor, cizmarul din Scorniceşti a industrializat România.

Era mai mult decât comunist. Era bolnav de demenţa de a fi tot. România era a lui. De aceea poate o iubea, dar pe români n-a dat doi bani.

Viaţa a fost coşmar în multe privinţe. Nu vorbesc doar de cozile la adidaşi de porc şi gheare de Crevedia, ci de asasinarea libertăţii de a vorbi şi scrie, de omorârea cuvintelor prin excesul celui de la partid care te chema fiindcă în ziarul la care lucrai, nu în titlu, ci în text, se nimerea ca la un capăt de rând să se despartă Nicolae în Nico, şi pe rândul următor, lae. Erau detalii tragice ale vieţii de ziarist. Dar industrializarea României, făcută în 25 de ani, a fost anulată nu în zece, ci în mai puţini ani. România putea produce orice, cred că şi bomba atomică dacă avea chef. Azi nu mai face nici cuie decât pe licenţă străină. E o minciună ordinară că nimic nu era competitiv. Banii aceia, adunaţi prin cruntă austeritate, au fost buni, dar nu pentru România, ci pentru unii dintre români.

Da, analfabetul era sinistru, dar patriot. Din acest motiv în SUA negocia dobânzi minore când se împrumuta, iar după plimbările cu caleaşca, alături de Regina Angliei, se întorcea acasă cu un contract de fabricare a motoarelor Rolls Royce în România.

Ce cred eu? Că Ceauşescu trebuia judecat viu şi menţinut în viaţă. Aveam atâtea de aflat de la el, inclusiv despre contractele de miliarde de dolari care au încăput în buzunarele “patrioţilor” de azi.

Şi acum avem analfabeţi în fruntea ţării, dar nu patrioţi.

Prea mulţi trădători care au unicul patriotism al buzunarelor proprii, adică un fel de buzunărism. Buzunăriţi suntem noi şi buzunărită e ţara.

La adăpostul lozincii că tot ce a fost înainte trebuie aruncat la fier vechi, am distrus sacrificiul făcut de pomană de nişte generaţii.

Dej şi ai lui au aruncat în temniţă şi la gunoi România bunicilor mei. Democraţii de azi, adică şefii de cabinet ai lui Ceauşescu, instalaţi imediat în Casa Poporului dată la cheie, au aruncat la gunoi ţara, subdezvoltând-o rapid, fiindcă pentru ţară nu s-a mai făcut NIMIC.

L-am întrebat, în final, pe domnul care m-a chestionat, el cum a dus-o în comunism? Am dus-o bine şi atunci, o duc bine şi acum! Mi-a spus-o cu o mină care amesteca rânjet în zâmbet. Nu mi-a spus unde a lucrat şi unde lucrează, lăsându-mă să bănuiesc. Un biet bugetar milionar, fiindcă pe capitaliştii care încearcă să mişte ceva îi băgăm la puşcărie.