Lucian AVRAMESCU

Ca între doi fraţi care nu se cunosc
Întunericul deşartă dintr-un desag în celălalt
Moşiile lui de înstelate tăceri

Satul mut
Care-a stat la pândă parcă
Se trezeşte în iureş
Bubuie uliţele în miez de noapte,
Hăitaşi cu lămpaşe străine fugăresc
Îndepărtata mea copilărie

Bicele, cu straşnicul lor sunet de melancolii
Alungate-s în codri
Dimpreună cu bourii şi ciuta amintirii,
Pedarde înlocuiesc stelele
Iar luceafărul de ziuă ţăndări se face

Unde ai dispărul foc înalt de pe deal?
Îngropam vechiul an
Iar noul an din flăcări se năştea
Ca o pasăre vie

Ce hăitaşi gonesc liniştea de colind a porţilor
Fiii-ţi, din lume întorşi,
Au adus cu ei arsenal exploziv
Şi satul, în cumpăna anilor,
Linie de front este

Măruntaiele cerului
Cad ca sub masa unei măcelării însângerate
Bubuie sălbatic şi ard pârleazurile
Vestind falnica bucurie a celor întorşi
Pentru o noapte, cu chipul schimbat

Pe Cricov, fetele care se scăldau la copci,
Primenind vesela lor puritate
Gonesc în limuzine
Înfricoşata nălucă a satului

Cumpănă de ani sau de vremi
Vecie dată pe nimic,
Suflet al satului, refugiat ca o ciută
După care armele bubuie,
Bubuie
Şi nimic nu se mai întoarce
În cuibul din care a fost alungat

Ar mai fi scris oare Lucian Blaga,
Despre podmolul de lut
Pus pe o rană s-o vindeci
Şi despre veşnicia care s-a născut la sat?

Adu-ţi, satule, pierduţii copii îndărăt
Fiindcă cei veniţi nu par a fi ai tăi
Schimbaţi în maternităţile sălbatice ale lumii.