Lucian AVRAMESCU

De ce, de câte ori candidează, poporul român pierde? Pentru că poporul n-are calităţi care să-l facă eligibil, n-are structuri, sisteme, pe faţă sau subterane, nu e carismatic şi se dovedeşte bleg. În plus, n-are calitatea de a fi penal.
Port, la Bucureşti, unde am venit pentru un eveniment scriitoricesc, această discuţie cu reprezentanţi ai lumii înalte, dar şi cu mine, ceea ce face ca dialogul să fie pe jumătate imaginar şi, pe alocuri, trist-amuzant.
Pentru ce şi-a depus candidatura poporul român? Păi, să zicem în sinteză, pentru o viaţă mai acătării, mai fasonată, mai – să n-o lungesc – bună.

Nu-i destul de concret! Culegând la întâmplare din programele de guvernare, care strălucesc meteoric pe cerul patriei şi apoi se sting ca nişte comete, pentru zece sau douăzeci de spitale regionale, în care pacienţii să aibă cearşafuri în pat, doctorii gratis şi medici care să-i observe că sunt. Pentru 2500 de kilometri de asfalt pe benzi. Pentru…Spitalele nu s-au făcut, alea vechi ruginesc, iar personalul, puţin şi bosumflat, se uită la bolnavul viu ca la unul abonat la morgă. Din mulţii kilometri de autostradă a dispărut cifra. Cu totul, fiindcă zero nu pare cifră. Poporul a candidat pentru şcoli în care rigoarea învăţământului să-şi afle întrebuinţare. Școlile, populate cu suplinitori şi dascăli pensionari, năuciţi de generaţiile agresive de elevi noi, care le dau cu catalogul în cap, sunt de nerecunoscut. Doar closetele din curte au rămas aceleaşi.
Înseamnă că poporul, dacă a candidat cu toate astea şi nu le-a îndeplinit, trebuie dat afară, remaniat cu totul. În plus, aud că fură.

Eroare. Poporul nu fură niciodată. El fură prin reprezentanţi. Reprezentanţii, cei mai mulţi, se numesc azi penali. Ceva care vine de la pene, probabil.
Discuţia mea de la Bucureşti este bruiată de televiziunile care s-au năpustit aspra-mi cu informaţii din care nu înţeleg decât că Tăriceanu, al doilea om în stat, ar fi luat mită de la o firmă austriacă 800.000 de dolari, că Dragnea e cu un picior în puşcărie (ăsta se schimbă de pe un picior pe altul mereu, având grijă ca unul să rămână afară), că Iohannis a fost prins furându-şi propria casă la Sibiu, ceea ce pare bizar, fiindcă Ceauşescu dăduse familiilor harnice din Moldova şi corturarilor fără case, domiciliile saşilor. Oricum, cele două tabere conturate sunt interşanjabile, calitatea de personaje cu pene rămânând.

Ciudat e că toţi aceştia, numiţi, dar şi alţii, numeroşi, candidează şi câştigă mereu. Dacă-s penali, înseamnă că asta i-a făcut eligibili. Acuzat de furt pe când era preşedinte la Teleorman, Dragnea a ajuns azi mai puternic decât şeful statului. El e statul. A câştigat, penal fiind, toate alegerile. Unul Băsescu, acuzat că a furat flota uriaşă a României, a fost ales şi reales, beneficiind de avantajul de a fi cunoscut ca hoţ. Tăriceanu are azi un nou dosar de acum zece sau o mie de ani. Între timp a fost mereu şef, câştigând, cu şi fără voturi, înalte dregătorii.
De ce nu câştigă poporul român, măcar o dată, alegerile? Fiindcă el candidează prin reprezentanţi, mereu aceiaşi. Dacă scormoneşti biografiile reprezentanţilor, toţi sunt de meserie şefi, trecând prin toate funcţiile, prin toate ministerele, cu acces constant la vistierie.

Poporul pierde alegerile de fiecare dată, neavând calitatea de penal. El nu are niciodată destule voturi pentru a se alege singur. E prea puţin numeric şi n-are pene, arătându-se jumulit şi pregătit să îndure jumulirea.