Lucian AVRAMESCU

J(ane), consoană a vecinătății cu A,
Vocala cu care în armată locotenentul mă apela,
Ce dracu ți-a venit și ție
Să pleci în pribegie?

La șaptezeci de ani e greu să mai pleci
Pe alte, necunoscute poteci.
Știu, copiii ți-au dispărut în spanii, în italii, în neunde,
Nepoților le pun bonele de împrumut, prost legatele funde,
Înțeleg că reumatismul tău doare
Și se cheamă depărtare,
Dar ascultă-mă măcar o dată
Rămâi în patria curții tale adevărată!

Ți-ai făcut bocceaua, ai pus în ea și un dicționar româno-străin
Să te descurci, pribeagule, ai alături și kilul de acasă cu vin,
Prostule de moș ce ești
Lumea nu mai e cea pe care o știi din povești,
S-au schimbat
Reginele cuvintelor și regele nu mai e în palat.

Plec să-mi caut copiii, mi-ai spus,
Iar ei au plecat toți spre Apus
Plec să-i caut, vecine,
Fiindcă simt că ei nu se mai întorc la mine,
Plec, fie ce-o fi,
Tata, când mă rătăceam în pădure,
Pleca să-și caute pierduții copii,
Plec și eu,
Înainte să mă cheme la el, Dumnezeu,
Plec cu bocceaua în spate
Să-mi aduc îndărăt copiii din străinătate.