Lucian AVRAMESCU

Mi-e silă de toată politica. O spun, întorcându-mă de la Marea noastră Neagră, care uneori pare mov. Prima ştire care-mi cade sub ochi e legată de acelaşi Tudorel Toader, diminutivul unei majestăţi, ministrul minion ajuns cel mai mare din guvernul Dragnea. Ăla de la Finanţe e figurant, ăla sau aia de la Dezvoltarea Regională a patriei nu se vede, fiindcă nu e nevoie de un domeniu ajuns mort, ministrul agricol pare un bufon. Domnul Tudorel Toader e singurul care contează şi pe care se bazează întreg ”programul de guvernare”. El îşi începe toate zilele, inclusiv cele de concediu, ţinând pe treptele ministerului său, cu care pare a fi împroprietărit pe viaţă, lungi conferinţe răsfăţate. Gazetarii rar apucă să rostească un diftong, îmbrobodiţi de o retorică lungă, stearpă şi împăunată. Ministrul este abundent în utilizarea persoanei întâia, adică a domniei sale – voi face, voi constata, voi decide, voi declanşa evaluarea, voi anunţa pe cine am pus la procurori, la judecători, la vârful comisiei care-l anchetează pe Dumnezeu, cine am decis să fie îngerul-şef şi cine tartorul adjunct.

Toată munca lui Tudorel Toader se învârte acum, după tunderea bretonului madamei Kovesi, în jurul scurtării de cap a unor înalţi şefi ai parchetelor. Cui duce pe tavă aceste scăfârlii? E de presupus că şefului care l-a însărcinat să fie purtătorul său de secure.

Nu ştiu dacă la fericita nuntă a familiei Dragnea jr. – nunta tatălui va fi mai încolo – între cei 1.000 de invitaţi politici şi financiari s-a aflat şi domnul Tudorel. Dacă da, el a adus pe tavă capul, ca şi retezat, al procurorului general. E un dar în rimă şi simetrie cu zilele tăierii capului lui Ioan Botezătorul, sfânt. Nu ştiu dacă Augustin ăsta e sfânt sau nesfânt, fiindcă la noi e mare secetă de sfinţi, dar cert e că nu place cuiva. Şi acel cineva e şef peste toţi şi peste toate.

Scrisoarea avertisment de la Comisia Europeană e o hârtie care s-a pierdut în lungile cântări ale lui Salam, fiind jucată în dansul mărunt de pantofi scumpi ai socrului mare, ca batistă de periniţa. Ce va ieşi din toate astea? Nimic. Socrul mare domneşte peste tot şi toate, iar Iohannis nu pare omul în stare să dărâme o dictatură care se consolidează zilnic. Şi nici nu-s convins că vrea, obosit fără motiv şi plictisit de viaţa fără evenimente de la Cotroceni.