Din tinereţea mea n-a rămas decât pofta de a iubi
Mersul relativ drept, primind salutul arborilor care-mi dau onorul
Şi câteva proiecte de cărţi, la care noaptea croşetez în gând cuvinte
În rest, albul zăpezii domneşte nestingherit pe creştetul meu
Cele câteva kilograme plecate din mine pe nepusă masă
Îmi vor creşte concentraţia de suflet pe
Centimetrul de viaţă
Ieri, cineva m-a îmbrăţişat…
Era o femeie, fireşte, fiindcă inima mea nu primeşte altfel de îmbrăţişări
Am strâns-o şi eu, cu prefăcută delicateţe.
N-aş zice că…
Mi-a spus ea cu subînţeles
Referindu-se pesemne la cele câteva veacuri pe care le-am împlinit.
Vorbe de răsfăţ, candori apretate,
Peste obrazul meu n-a mai trecut fierul de călcat cămăşi
Aşa încât arată ca fularul care-a gâtuit-o pe Isadora Duncan,
Pe palme joacă, vara mai ales, şotronul, un psoriazis
Care-mi face degetele care ating aspre.
Poate că unora le plac mângâierile aspre
mi-a spus doctoriţa dermatolog,
clipind cu şiretenie, nu e cazul să vă plângeţi
iar piciorul ei dezvelise prea sus iluzia unui chilot.
Nu mă plâng, în general, de nimic
Chiar dacă mă dor îngerii
Iar credinţele mele în bine au suferit junghiuri.
Reumatică pare lumea în care am crescut
Din tinereţea mea n-a rămas decât pofta de a te iubi
În rest, interstaţiile amăgirii, halte, triaje, ca într-o veche poezie
Scrisă atunci când iluziile nu se clătinau
Şi trenurile opreau în toate gările unde iubita aştepta pe peron
E august, plec la mare să înot nemărginire
Nu port ochelari încă pentru a lectura valurile
Scriu de parcă ieri am uitat să trimit articolul pentru ziar
Şi-s în mari recuperări de timp,
De iluzii,
De iubire, dar augustul în care m-am născut
E o lună care ţine mult, ca ploaia de vară, ca zborul pescăruşilor
De la o silabă la alta
La revedere, îngere, mai am să-ţi povestesc destule
August 2018, Bucureşti