Lucian AVRAMESCU

Am urmărit, cu emoţie, mărturisesc, întâlnirea dintre Donald Trump şi Kim Jong-Un, definită, unanim – începând chiar cu cei doi – ca una istorică. M-aş bucura să fie istorică şi prin rezultate. Vor veni ele? Se va schimba lumea? În câte veşnicii? O schimbare, fireşte, e chiar această întâlnire, aproape de neimaginat. Da, dar deocamdată e una care pare de propagandă reciproc avantajoasă. Ce a scăpat concret, printre rânduri, Trump, a fost că îl costă mult manevrele militare din Coreea de Sud, simularea bombardamentelor asupra nord-coreenilor, cazarea celor 32 mii de militari americani în sudul coreean. I-ar cam aduce acasă, şi-l cred, fiindcă e om de afaceri mai ales şi tratează SUA ca pe o firmă care merge financiar prost. Din astă pricină cere Europei să se cam apere şi singură, fiindcă America face mai mult pentru apărarea bătrânului continent decât pentru sine. Din pricina asta Iohannis şi Dragnea şi toate partidele din uitata Românie, prin lideri, au căzut la unica lor pace, aceea de a da 2 la sută pentru înarmare, bani cu care cumpărăm mai ales armament american şi ne instruim americăneşte să luptăm pe toate fronturile lumii, fiindcă acasă uităm să luptăm cu hoţia şi sărăcia multora. Trump, acompaniat de o mare de ziarişti veniţi din toată lumea în Singapore – splendidă insula, am fost şi eu ca ziarist acolo – a promis că răspunde câtorva întrebări şi nu s-a mai oprit, încântat să se asculte, la cât de diplomat şi abil e. N-a uitat, în prealabil, să-l ungă cu alifia simpatiei pe Kim Jong-Un, dictatorul odios de acum câteva săptămâni, când ambii îşi expediau rachete atomice în ceaşca matinală cu cafea. Umanizat de întrevedere, dictatorul Un a devenit simpatic, bun negociator, isteţ. N-a mai omorât pe nimeni, puşcăriile au devenit subiect prea mic în comparaţie cu ”denuclearizarea”, iar interesele negociate, dincolo de acel acord cu puncte lecturabile şi iscălituri prezidenţiale cât oceanul, sunt mai importante ca un război.
Domnul Trump ni l-a portretizat pe ”tânărul” lider al Coreei de Nord cu o pensulă înmuiată în candori. Conferinţa celuilalt n-a fost. Nu va fi probabil nici la el în ţară, fiindcă acolo nu există decât obiceiul unor mitinguri cu ovaţii, cam erau la noi în vremea lui Ceauşescu. Încearcă şi unii acum la Bucureşti, dar nu prea ies la capitolul urale. Făcându-l mare pe nord-coreean, fireşte că Trump s-a făcut uriaş pe sine.
În Singapore s-a petrecut un spectacol de neimaginat, cu doi actori care au jucat pentru toată planeta. Ce va ieşi, sau dacă va ieşi ceva bun de aici, vor vedea urmaşii noştri, fiindcă, deocamdată au fost nişte discuţii, asezonate cu mângâieri reciproce pe spate, zâmbete venite la momente bine calculate, strângeri de mână pe secunde însuşite la lecţiile prealabile. Cineva, dascălul meu din sat, spune că a văzut ”doi şmecheri unşi cu toate alifiile politicii”. Da, doi mari şmecheri. Va deveni planeta mai sigură? Să dea Domnul să devină!