Alina MIHĂESCU

Parizerul – această madlenă a lui Proust în varianta românească: un preferat al românilor pentru care asocierea cu muștar și franzelă proaspătă declanșează o abundentă secreție a glandelor salivare, dar și un preparat despre care cu greu se poate spune, în zilele noastre, că ar fi din carne. Asta în ciuda faptului că dicționarul explicativ al limbii române ni-l definește ca fiind un sortiment de mezel proaspăt preparat din carne tocată de vită (mai ales plămâni) și din slănină tocată, afumate la cald și apoi fierte. Consider însă că pentru o bună documentare în zona culinară, e nevoie de mai multe informații decât cele oferite sec de dicționar. După cum bănuiam, specialiștii ne povestesc despre originile parizerului pierdute în negura vremurilor. La faima sa au contribuit bolognesii cu roțile de mortadello, francezii cu usturoiații lor cârnați de Paris – de unde probabil și numele, precum și austriecii cu ai lor wurști. Nici nu contează cine sunt mama și tata parizerului câtă vreme este atât de răspândit și de apreciat oriunde. Cert este că în urmă cu sute de ani, rețetele conțineau exact ce spune dicționarul, poate ceva secrete în plus, dar categoric naturale. Însă de când omenirea a inventat industria alimentară, lucrurile au scăpat complet de sub control, iar combinațiile și reacțiile chimice livrează creierului orice-și dorește. Inclusiv un produs cu gust de parizer, fără a fi parizer. Această introducere în lumea parizerului are doar scopul de a reliefa ridicolul situației în care profesori, evident specialiști în domeniul alimentar, au ajuns să fie premiați pentru că au inventat parizerul fără aditivi cancerigeni. Această echipă de cercetători de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi a făcut, cel mai probabil, un lucru bun, înlocuind niște aditivi cu un colorant de origine naturală. Sigur că între cătină și azotiți, preferăm planta, dar de ce suntem atât de superficiali și de stupizi încât ținem morțiș la culoarea aceea roz, atât de nefirească? Din prostie. Nu puteam, pur și simplu, să nu adăugăm otrava? De ce nu folosim rețetele așa cum au fost ele inventate? Pentru că numai unii pot fi mari procesatori de carne cu profituri uriașe care nu acceptă că mici producători locali ar putea livra marfă proaspătă de calitate. Și pentru că acești mici întreprinzători nu sunt încurajați și sprijiniți. Ba mai mult, probabil nici ei nu vor să rămână mici, ci să devină mari. Această situație întoarsă pe dos ne face să premiem reinventarea roții. Mâine, poimâine vom onora mersul biped și respirația necontrolată ca invenții de mare clasă.